Descoperă R. Moldova cu tichetul de vacanță: Noul card funcționează prin aplicație mobilă
Antreprenorii din Republica Moldova pot oferi angajaților tichete de vacanță în valoare de 8.700 de lei. Noul card de vacanță, conectat la o aplicație mobilă, le va permite beneficiarilor să-și gestioneze soldul și să-și planifice călătoriile în 31 de destinații turistice din țară. Noul sistem digitalizează complet acordarea beneficiilor de vacanță. Prin intermediul aplicației dedicate, utilizatorii pot verifica în timp real banii disponibili și lista locațiilor partenere înscrise în program.



„Orice card poate fi legat de aplicație, iar în aplicație există toată informația cu privire la sold și la operațiunile care au fost făcute. De asemenea este și informația cu privire la locațiile unde poate fi valorificat”, spune Dumitru Cozmolici, directorul companiei care a dezvoltat aplicația.

Cele 31 de destinații turistice incluse în program sunt pregătite să-și întâmpine viitorii vizitatori.
„Este binevenit și este o influență foarte bună pentru turiști pentru că este un avantaj enorm să ai așa tichet și să descoperi Moldova. Da, avem terminal, puteți achita și prin terminal bancar și cash”.
„Moldova este o țară multietnică, de aceea oamenii noștri care trăiesc în nordul și centrul țării vor putea să viziteze sudul, în Găgăuzia. Oamenii o să poată să vină pentru o zi întreagă sau pe două, să mănânce, să deguste vinuri, să facă excursii”.


Peste 130 de antreprenori naționali și internaționali, membri ai Asociației Businessului European, se pot înscrie pentru a oferi angajaților tichete de vacanță.
„Angajatorii, companiile mai mari sau mai mici vor putea sa stimuleze pentru angajați prin oferirea acestor tichete de vacanță pentru a susține obiectivele turistice, pentru a susține antreprenorii în regiuni”, menționează Mariana Rufa, director executiv, Asociația Businessului European.


Implementarea tichetelor de vacanță este în plin proces de finalizare.
„În momentul în care este eliberat acest voucher, acesta îl poate folosi timp de 12 luni din momentul de când a fost emis. La moment avem 31 de destinații turistice care sunt înregistrate, mai sunt în proces de analiză”, explică Ana Sandra, directoare interimară, Oficiul Național al Turismului.


În România, tichetele de vacanță au fost introduse încă din 2009, fiind acordate în special angajaților de la stat. În 2026, valoarea acestor vouchere este de aproximativ 3.000 de lei moldovenești, însă acordarea lor este condiționată. Beneficiarul trebuie să contribuie cu o sumă egală pentru a-și achita sejurul.
CITIȚI ȘI: