Regional

Un referendum aprobat, altul respins: CEC a luat decizii diferite pentru Delacău și Bahmut

Locuitorii satului Delacău din raionul Anenii Noi vor fi chemați la urne în această toamnă, după ce Comisia Electorală Centrală a aprobat, în ședința din 6 august, desfășurarea unui referendum local privind destinația unor terenuri pentru exploatarea resurselor minerale. O altă inițiativă de consultare publică, în localitatea Bahmut din raionul Călărași, a fost respinsă.

Buletinul de vot pentru referendumul din Delacău va conține următoarea întrebare:

„Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale satului Delacău în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de un kilometru de la hotarul perimetrului intravilanului satului Delacău?”, iar alegătorii vor putea răspunde cu „Da” sau „Nu”.

„Comisia reține că procedura de organizare a referendumului local a fost realizată cu respectarea cadrului normativ aplicabil, fiind întrunite condițiile de legalitate privind inițierea și desfășurarea acestuia”, a declarat la ședință raportorul Mircea Cătărău.

CEC a decis ca referendumul local din Delacău să fie organizat la 1 noiembrie, hotărârea fiind aprobată cu șase voturi.

Referendumul privind amalgamarea comunei Bahmut, respins

În aceeași ședință, CEC a respins solicitarea privind desfășurarea unui referendum în localitatea Bahmut, raionul Călărași, prin care s-a cerut consultarea populației cu privire la amalgamarea voluntară a comunei.

Autoritățile locale au propus ca alegătorii să răspundă la întrebarea: „Sunteți de acord cu amalgamarea voluntară a comunei Bahmut cu alte unități administrativ-teritoriale?”.

CEC a constatat că formularea întrebării nu respectă cerințele legale privind claritatea și neutralitatea.

„Întrebarea preconizată este formulată ambiguu, fapt care nu permite alegătorilor să identifice cu suficientă claritate obiectul consultării. În particular, sintagma «cu alte unități administrativ-teritoriale» are un caracter general, fără a indica expres unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, unitățile cu care s-ar realiza amalgamarea”, a constatat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.

Legislația privind amalgamarea voluntară prevede că lista localităților participante trebuie stabilită încă din etapa inițierii procesului, iar referendumul poate avea loc doar după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege.

„Legislația nu admite inițierea unui proces de amalgamare cu unități administrativ-teritoriale nedeterminate, ce ar urma să fie identificate ulterior exprimării votului”, a mai spus raportorul.

În consecință, membrii Comisiei au respins cererea privind stabilirea datei referendumului local în comuna Bahmut, hotărârea fiind aprobată cu cinci voturi.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult