Peste 3.600 de intervenții chirurgicale cardiovasculare, finanțate de CNAM de la începutul anului

Peste 3.600 de persoane au beneficiat în primul semestru al acestui an de intervenții chirurgicale cardiovasculare, acoperite financiar din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).
Circa 2.600 sunt intervenții minim-invazive la adulți în cazul infarctului miocardic, 46 – operații minim-invazive pentru malformații congenitale, iar peste 1000 – alte operații cardiochirurgicale.
Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), pentru intervențiile chirurgicale cardiovasculare, în primele șase luni ale anului 2026, din fondurile AOAM au fost direcționate circa 219 milioane de lei.
Costul unui caz tratat în cadrul programelor speciale de intervenții chirurgicale cardiovasculare variază de la circa 67 de mii de lei per operație minim-invazivă la adulți până la 200 de mii de lei în cazul intervențiilor cardiochirurgicale.
Totodată, în primul semestru al anului, CNAM a finanțat 264 de cazuri în cadrul programului „Studiu electrofiziologic și ablații”, care oferă acces la servicii moderne de diagnostic și tratament al dereglărilor de ritm cardiac.
Pentru aceste intervenții au fost alocate circa 13 milioane de lei, inclusiv pentru consumabile costisitoare.
De intervenții chirurgicale cardiovasculare beneficiază în mod gratuit persoanele asigurate, internate în spital în mod programat sau în caz de urgență.
Pentru intervenția chirurgicală programată, cetățenii R. Moldova se adresează la medicul de familie sau medicul specialist de profil, care eliberează formularul de trimitere – extras și asigură efectuarea investigațiilor de laborator și instrumentale în conformitate cu protocoalele clinice.
Aceste operații au fost realizate, în 2026, în cadrul a șase instituții medicale, trei publice și trei private, contractate de CNAM.

CITIȚI ȘI: