Regional

Lucrări de amploare în Parcul central din Strășeni: Vor fi reabilitate șapte alei și modernizat terenul de joacă

Lucrările de revitalizare a Parcului central „Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Strășeni sunt în plină desfășurare, iar proiectul prevede reabilitarea aleilor pietonale, modernizarea și extinderea terenului de joacă, reamenajarea spațiilor verzi și dezvoltarea infrastructurii publice. Valoarea totală a investiției este de 19.8 milioane de lei.

Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în această etapă lucrările de pe șantier sunt în plină activitate. „Se execută lucrări de demolare a aleilor pietonale existente, a vechiului perete de sprijin, a scărilor de acces către terenul Liceului, precum și demontarea stâlpilor de iluminat”, se arată într-un comunicat al instituției.

Stâlpii de iluminat demontați urmează să fie reinstalați după finalizarea lucrărilor de reabilitare și amenajare a parcului.

Proiectul urmărește transformarea parcului într-un spațiu public modern și accesibil pentru locuitorii și vizitatorii municipiului Strășeni. „La finalizarea proiectului, locuitorii și vizitatorii municipiului Strășeni vor beneficia de un spațiu public modern, sigur și accesibil”, precizează ADR Centru.

În cadrul proiectului vor fi complet reabilitate șapte alei pietonale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, terenul de joacă va fi modernizat și extins, iar spațiile verzi vor fi reamenajate.

Investiția include și instalarea unui sistem modern de irigare și a unei rețele de canalizare pluvială, amenajarea unui bloc sanitar public, precum și crearea unei zone de parcare.

Valoarea totală a proiectului este de 19.807.591,85 lei. Din această sumă, 17.826.832,67 lei sunt alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 1.980.759,18 lei reprezintă contribuția Primăriei municipiului Strășeni și a Consiliului Raional Strășeni.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult