Externe

Criză energetică în România: Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit

România oprește centrala Cernavodă și cere activarea mecanismului european de solidaritate, pe fondul crizei energetice. Din cauza nivelului redus al Dunării, joi va fi oprit reactorul doi de la centrala nucleară Cernavodă, iar asta înseamnă că România rămâne fără 20% din producția sa de energie electrică. Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat că nivelul fluviului la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, sub nivelul critic.

Centrala de la Cernavodă va fi oprită pentru cel puțin zece zile, perioadă în care meteorologii nu anunță precipitații suficient de abundente pentru remedierea situației. Este pentru prima oară când unitatea își întrerupe activitatea, dar responsabilii nu puteau evita această măsură.

„Avem cam trei ore la dispoziție, astfel, încât să reducem riscul pe care-l producem atât la echipamentele centrale, cât și în sistemul energetic național. Sistemul energetic național va avea timp să compenseze pierderea celor 700 MW care dispar din centrala nucleară”, menționează Romeo Urjan, șeful centralei nucleare de la Cernavodă.

Săptămâna trecută, în Dunăre au fost scufundate patru barje încărcate cu rocă, pentru a crește nivelul fluviului. Autorățile au estimat că această operațiune, care a cumulat forțe impresionante și aproximativ 18 ore de manevre efective, a prelungit funcționarea centralei cu doar câteva zile.

„Inițial, Apele Române plănuiseră că, în urma acestor acțiuni, se va prelungi cu încă nouă zile funcționarea centralei. Am înțeles că a fost o perioadă de doar două, trei zile”, afirmă Ministrul Apărării, Radu Miruță.

Înainte de asta, militarii români au detonat stânca Pârjoaia de pe Dunăre, folosind circa 180 kg de explozibil. Toate aceste măsuri doar au amânat oprirea unității de producere a energiei electrice. Autoritățile române declară că vor reuși să acopere deficitul apărut prin importuri, care sunt însă costisitoare mai ales în orele de vârf, când consumul crește. În orele de seară, România importă între 2.000 MW și 2.500 MW, în mare parte din Bulgaria. Însă din cauza secetei și Ministerul Energiei de la Sofia a avertizat cu privire la o posibilă suspendare a operațiunilor la singura sa centrală nucleară.

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult