Noul an școlar aduce mai multe schimbări pentru elevi și profesori

Pregătirile pentru noul an școlar sunt în toi. În instituțiile de învățământ sunt în desfășurare lucrări de reparație, curățenie și amenajare a sălilor de clasă și laboratoarelor, susțin directorii școlilor și liceelor. Autoritățile anunță, totodată, măsuri pentru diminuarea deficitului de cadre didactice, inclusiv sprijin financiar mai mare pentru profesorii debutanți.
Reorganizarea, în acest an, a 83 de instituții de învățământ, dintre care zece la inițiativa autorităților locale, în cadrul reformei „Restart” pilotate de Ministerul Educației și Cercetării, va contribui la asigurarea unei educații de calitate pentru copiii din întreaga țară, a declarat secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.
„Cel mai important este păstrarea școlilor primare în localitate, astfel încât copiii mici învețe cât mai aproape de casă. Iar pentru elevii care trebuie să se deplaseze, transportul școlar este gratuit. În școlile foarte mici este dificil să asigurăm profesori specializați la toate disciplinele, laboratoare, activități extracurriculare, clase suficiente și un mediu educațional divers. Nu mutăm copiii pentru a închide școli. Reorganizăm rețeaua pentru ca un copil dintr-un sat mic să aibă aceleași șanse la un profesor mai bun, la un laborator bine dotat, la o educație de calitate ca un copil dintr-o școală mai mare. Pentru că datele arată că diferența dintre rezultate în 2025, de exemplu media la examene în școlile mai putin de 30 de elevi a fost de 5,77, iar în școlile mari a depășit 7,1”, a precizat Olaru.
Totodată, cei peste opt mii de copii reveniți din diaspora în ultimii doi ani trebuie să beneficieze de o perioadă de adaptare la sistemul educațional. Potrivit Valentinei Olaru, măsurile sunt prevăzute într-un regulament elaborat de Ministerul Educației în anul precedent de studii.
„Instituțiile educaționale trebuie să-și creeze un plan de integrare a acestor elevi în cadrul instituției, în care să-i facă ca ei să cunoască mai bine sistemul educațional. Dacă vorbim despre integrare lingvistică, pentru acei care nu cunosc atât de bine limba, începând cu anul acesta de studii, Ministerul Educației va pilota în anumite instituții un program de integrare lingvistică. Copilul care vine acasă trebuie ajutat să recupereze limba, nu obligat să recupereze de la zero întreaga sa educație. Mulți din ei vorbesc română, nu cunosc însă disciplina limba română și toate cerințele curriculare.”
În contextul amenințărilor cu proteste de sindicatele din Educație dacă salariile cadrelor didactice nu vor fi majorate de la 1 septembrie, Valentina Olaru a spus că procesul de reformare a sistemului de salarizare a fost afectat de actualizarea politicii bugetar-fiscale de către noul Guvern. Secretara de stat a precizat că, în următoarele două săptămâni, Guvernul urmează să prezinte noi propuneri privind legea salarizării, referitoare inclusiv la majorarea salariilor cadrelor didactice.
CITIȚI ȘI: