Sport

„Zimbristele” au vorbit despre experiența din preliminariile Ligii Campioanelor la fotbal feminin

Echipa de fotbal feminin a clubului Zimbru Chișinău va avea o motivație suplimentară în noul sezon competițional. Cucerirea titlului național este sinonimă cu revenirea în preliminariile Ligii Campioanelor. Discipolele lui Valentin Munteanu au debutat în cea mai tare competiție intercluburi din Europa, iar acum au vorbit despre experiența din Kosovo.

Fotbalistele clubului Zimbru au susținut două meciuri în în primul tur preliminar al Ligii Campioanelor. Mini-turneul a fost găzduit de Kosovo, iar în semifinale, „zimbristele” au pierdut cu 0:10 în fața echipei-gazdă, FC Mitrovița.

În meciul pentru locul 3, formația chișinăuiană a cedat în fața grupării KÍ Klaksvík din Insulele Feroe, scor 1:4. Înaintea noii ediții de campionat, jucătoarele au vorbit despre experința în cea mai tare competiție inter-cluburi din Europa.

„Mi s-a părut o experiență importantă mai ales pentru mine. Doresc să mă integrez în colectiv”, a declarat Tatiana Balaban.

„Atmosfera în echipă a fost bună. A fost o experiență utilă pentru noi. A fost important să jucăm în cupele europene. Pe viitor știm ce trebuie să îmbunătățim”, a subliniat Elina Coceanovschi.

„Nu știu dacă există o echipă mai bună decât Zimbru în fotbalul feminin moldovenesc. Agarista Anenii Noi este concurenta noastră. Sper ca în viitor să apară mai multe echipe, iar fotbalul feminin să se dezvolte”, a afirmat Iuliana Colnic.

Responsabilă de procesul organizatoric a fost Sorina Prepeliță, managerul echipei de fotbal feminin a clubului Zimbru.

„Ne-am împrieitenit cu reprezentanții clubului gazdă, FC Mitrovița. Mi-au spus un lucru interestant. Voi sunteți acolo unde noi ne aflam în urmă cu 11 ani. Dar echipa este bine pregătită. Am marcat un gol în poarta echipei KI Klaksvik. Este o formație care participă contant în Liga Campioanelor, iar noi am avut 7 jucătoare „sub 18 ani”, a reiterat Sorina Prepeliță.

Și cum pofta vine mâncând, în cazul în care Zimbru va cuceri al doilea titlul consecutiv în fotbalul feminin autohton, managerul Sorina Prepeliță va propune organizarea mini-turneului preliminar al Ligii Campioanelor în Republica Moldova.

„Voi face o solicitare la UEFA ca să jucăm pe teren propriu. Dorim să le oferim spectatorilor și telespectatorilor să urmează meciuri din fotbalul feminin. În Kosovo au fost suporteri pe stadion și a fost frumos”, a conchis Sorina Prepeliță.

Câștigătoarea mini-turneului a devenit FC Mitrovița, care a învins cu 2:0 în finală pe Ludogoreț Razgrad din Bulgaria.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult