„Nu puteam să scriu plângere împotriva lui”: O femeie care și-a rănit fiul în timp ce încerca să se apere, condamnată la șase ani de închisoare

O cincime dintre femeile care ispășesc o pedeapsă în Penitenciarul Rusca au ajuns după gratii pentru fapte ce țin de violența în familie. Unele au devenit din victime agresoare. Este și istoria Nataliei care, încecând să se apere de fiul agresiv, l-a rănit cu un cuțit. Acum, avocata inculpatei încearcă să obțină o pedeapsă mai blândă în acest dosar. Urmează informații cu un puternic impact emoțional.

„Tu îi ții minte primii pași, felul în care te îmbrățișa de fiecare dată de ziua ta și îți spunea: 'Mămico'. Acum este un alt om, un străin”, povestește femeia.
Natalia s-a luptat mulți ani la rând cu dependența fiului său, dar nu a reușit să-l ajute. Într-o seară, femeia se afla în bucătăria de vară. În timp ce gătea, fiul său a atacat-o.
Ghinionul a făcut ca, în acel moment, Natalia să aibă un cuțit în mână. Nici acum nu înțelege cum și-a rănit fiul.
Bărbatul a supraviețuit, iar mama s-a a fost condamnată la șase ani de închisoare. Din aprilie 2025, femeia este în penitenciar.
„Eu nu puteam să scriu plângere împotriva lui. Cum să o fac? Chiar și atunci când ne-au dus la expertiză, pentru că eram bătuți, nu am mers la spital. Nu am putut ieși din casă timp de două săptămâni”, povestește Natalia.


Femeia spune că cea mai mare greșeală a ei a fost tăcerea. I-a fost rușine să le povestească apropiaților despre calvarul prin care trecea.
„Sunt femeie și mă adresez femeilor: Nu admiteți și dați un semnal de alarmă, alarma din prima. Să nu credeți că totul va reveni la normal, că se va schimba”.
Cu sprijinul avocatei Arina Țurcanu, Natalia s-a adresat Curții Supreme de Justiție. Apărătoarea consideră că magistrații ar trebui să țină cont de circumstanțele în care femeia și-a rănit fiul și să dispună o pedeapsă mai blândă.
„Legea, într-adevăr, prevede aplicarea legitimei apărări, doar că condițiile sunt de așa natură că foarte rar, în practică, asta se aplică. Din păcate, cazul nu este izolat. Avem mai multe femei care execută în Penitenciarul Rusca o pedeapsă privativă de libertate pentru că, așa cum a zis o doamnă, au răbdat prea mult”, menționează Arina Țurcanu, avocată la Centrul de Drept al Femeilor.

Dincolo de zidurile închisorii, administrația încearcă să le pregătească pe femeile condamnate pentru revenirea în societate.
„Scopul general al detenției nu este de a ține condamnații după zid. Scopul este de a educa, de a reabilita. Angajații penitenciarului intervin pe trei domenii de activitate. Este vorba de domeniul educativ, domeniul de asistență socială și domeniul de asistență psihologică”, subliniază Virginia Gabul, ofițer pentru reintegrare, Penitenciarul Rusca.

Doar una din trei zece femei raportează cazurile de violență, potrivit autorităților.
„Dacă femeia decide să raporteze la 112, deja polițiștii vor interveni și după evaluarea riscului, vor emite ordinul de restricție de urgență. Dacă se vor adresa la asistența socială, se va face un plan de intervenție de siguranță pentru femei, va fi referită la alte servicii, de la caz la caz”, explică Viorica Țîmbalari, directoarea Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

La Penitenciarul numărul 7 Rusca sunt încarcerate peste 280 de femei. Dintre acestea, 57 execută pedepse pentru infracțiuni legate de violența în familie.
CITIȚI ȘI: