Subvenții în sectorul zootehnic: Peste 105 milioane de lei cerute de crescătorii de vaci, oi și capre, anunță AIPA

Crescătorii de animale din țară au cerut subvenții de peste 105 milioane de lei pentru laptele de vacă, oaie și capră, în baza cererilor depuse între iulie și jumătatea lunii august. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că urmează etapa de verificare a eligibilității și de autorizare a banilor.
Potrivit AIPA, în total au fost depuse 226 de cereri, prin care solicitanții au cerut sprijin financiar de 105.39 milioane de lei.
Plățile sunt calculate per kilogram de lapte comercializat și se referă la laptele de vacă, oaie și capră vândut în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2025.
Banii pentru aceste plăți vor fi acordați din sursele disponibile în cadrul Agendei de reforme aferente Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025 - 2027, precum și din mijloacele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
AIPA urmează să analizeze cererile depuse, să verifice dacă solicitanții întrunesc condițiile de eligibilitate și să autorizeze plățile și să anunțe rezultatele privind autorizarea plăților.
Datele oficiale publicate de Biroul Național de Statistică arată că, în 2025, în R. Moldova erau 95.8 mii de capete de bovine și peste 531 de mii de ovine și caprine.
În anul trecut, producția de lapte s-a majorat cu 5.7% față de 2024, până la 285.5 mii de tone.
CITIȚI ȘI: