Social

Aprovizionarea Chișinăului cu apă depinde de centrala de la Dubăsari, controlată de Tiraspol

Aprovizionarea cu apă a Chișinăului depinde în mare măsură de debitul deversat de centrala de la Dubăsari, controlată de malul stâng al Nistrului. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a avertizat că rezervele de apă de la Dubăsari pot compensa deficitul doar pentru o perioadă foarte scurtă, iar autoritățile trebuie să se pregătească pentru o eventuală criză mai mare.

Lacul de acumulare Novodnistrovsk pierde apă cu o viteză accelerată, deoarece în lac intră 23 de metri cubi pe secundă, în timp ce se deversează 75.

„Avem 23 de metri cubi care intră în lacul de acumulare, cel deversat fiind de 75. Lacul scade cu o viteză mult mai accelerată și partea ucraineană poate diminua iarăși temporar fluxul de apă pe Nistru", a explicat Hajder, într-un interviu acordat Europei Libere.

Stația de captare de la Vadul lui Vodă, care asigură apa potabilă pentru Chișinău, depinde direct de debitul deversat de centrala de la Dubăsari. În prezent, centrala deversează în jur de 78 - 80 de metri cubi pe secundă, ceea ce asigură funcționarea fără probleme a stației. Totuși, ministrul a avertizat că rezervele de la Dubăsari sunt limitate.

„Chiar dacă foarte mult depindem de Dubăsari, oricum în lacul de acolo nu există suficientă apă ca să ne asigure pe o perioadă mai îndelungată. Teoretic, noi am putea utiliza acele rezerve pentru o perioadă foarte scurtă: vreo șapte zile. Respectiv, nu ne putem baza pe acele rezerve de apă pentru o perioadă mai lungă, dar putem compensa deficitul de apă care vine din amonte, astfel încât să asigurăm un debit minim", a spus Hajder.

Potrivit ministrului, dialogul cu partea transnistreană privind monitorizarea fluxurilor de apă ale râului Nistru are loc la nivel de specialiști, prin Biroul politici de reintegrare.

„Se discută la nivel de specialiști, inclusiv prin Biroul politici de reintegrare, și deja urmărim planurile de deversare pentru ziua următoare ca să putem anunța, eventual, colegii de la 'Apă-Canal Chișinău' și pe alții care sunt în aval să fie pregătiți de o eventuală scădere de debit”, a adăugat oficialul.

Municipiul Chișinău a intervenit la stația de captare de la Vadul lui Vodă pentru a menține nivelul apei în zona de pompare. Hajder a apreciat aceste eforturi, dar a subliniat că ele nu sunt suficiente dacă debitul pe Nistru va continua să scadă.

„Sper că sunt eficiente. Cu siguranță aceste măsuri sporesc securitatea alimentării cu apă, dar acum să vedem în ce măsură vor acoperi ele deficitul de apă. Eu cred că mai e nevoie de măsuri care trebuie să fie întreprinse și să ne pregătim de o eventuală criză mult mai mare. Sper să nu fie nevoie de acest lucru, dar tot timpul este bine să fim pregătiți”, a declarat ministrul.

În același interviu, Gheorghe Hajder a punctat că R. Moldova se confruntă cu cea mai severă secetă hidrologică din ultimii 30 de ani pe Nistru, iar starea de alertă instituită pe 28 iulie ar putea fi prelungită și în luna septembrie, în condițiile în care debitele apei continuă să scadă, nivelul lacului de acumulare de la Novodnistrovsk a coborât la 112.5 metri și nu se întrevăd precipitații semnificative în perioada imediat următoare.


La sfârșitul lunii iulie, autoritățile au instituit stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic. Nistrul și Prutul se află sub Cod galben și portocaliu din cauza debitului redus, care în unele regiuni este de două-trei ori mai mic decât în mod obișnuit.

În același timp, din cauza scăderii nivelului apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk, debitul deversat a fost redus de la 85 la 75 de metri cubi pe secundă până la sfârșitul lunii august. Măsura are ca scop economisirea rezervelor de apă din bazinul Nistrului.

Totodată, Guvernul a anunțat, pe 7 august, că a pus în funcțiune cele cinci pompe de înaltă capacitate transmise către Primăria capitalei pentru a consolida funcționarea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult