Social

Satul Sofia se va amalgama cu cele șase localități, inclusiv Lăpușna, propuse de locuitori, nu așa cum își dorea primăria locală

Satul Sofia din raionul Hâncești se va amalgama cu localitățile Lăpușna, Pașcani, Secăreni, Bălceana, Pervomaiscoe și Boghiceni, la solicitarea localnicilor. Comisia Electorală Centrală (CEC) a constat, în ședința din 20 august, că a fost colectat numărul necesar de semnături pentru inițierea procesului de amalgamare voluntară între localitățile menționate. Decizia este contrară propunerii administrației publice locale, care își dorea amalgamarea cu localitatea Cărpineni din același raion.

Un grup de inițiativă din satul Sofia, raionul Hâncești, condus de Ion Pîrău, a depus listele cu semnături pentru amalgamarea voluntară a localității cu satele Lăpușna, Pașcani, Secăreni, Bălceana, Pervomaiscoe și Boghiceni. În urma verificărilor, CEC a stabilit că pragul necesar a fost atins.

Potrivit documentului, pentru demararea procedurii era nevoie de minimum 109 semnături, adică 10% din cei 1.085 de alegători din localitate.

Grupul de inițiativă a depus șase liste care conțineau în total 148 de semnături. După verificări, trei dintre acestea au fost anulate, ponderea semnăturilor valabile ajungând la 13.36% din numărul cetățenilor cu drept de vot din localitate.

Astfel, CEC a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile pentru inițierea procesului de amalgamare voluntară.

Se constată că au fost colectate 145 de semnături, ceea ce depășește 10% din numărul de cetățeni cu drept de vot care domiciliază în satul Sofia, raionul Hâncești”, se arată în hotărârea CEC, votată de șase membri ai autorității electorale centrale.

Solicitarea privind organizarea unui referendum la Puhăceni, respinsă

În aceeași ședință, CEC a respins cererea Consiliului sătesc Puhăceni din raionul Anenii Noi privind stabilirea datei unui referendum local referitor la amalgamarea satului cu localitățile Delacău, Speia și Șerpeni. Consiliul sătesc a venit cu propunerea de a organiza referendumul pe 1 noiembrie 2026.

Cele trei întrebări propuse pentru alegători erau: „Susțineți amalgamarea satului Puhăceni cu satul Delacău?”, „Susțineți amalgamarea satului Puhăceni cu satul Speia?” și „Susțineți amalgamarea satului Puhăceni cu satul Șerpeni?”, fiecare cu variantele de răspuns „da” sau „nu”.

CEC a constatat, însă, că problema supusă referendumului trebuie analizată prin prisma legislației speciale privind amalgamarea voluntară. Potrivit Comisiei, această procedură este distinctă de un referendum local obișnuit.

Unul dintre motivele invocate de CEC a fost modul în care au fost formulate întrebările. Comisia a apreciat că acestea sunt ambigue, deoarece separă în trei întrebări distincte localitățile cu care Puhăceni ar urma să se amalgameze, deși Delacău, Șerpeni și Speia își exprimaseră anterior intenția de a forma împreună un cluster de amalgamare voluntară. În opinia CEC, această formulare nu le-ar permite alegătorilor să înțeleagă suficient de clar efectele juridice ale fiecărei opțiuni.

Comisia a mai remarcat că în întrebările propuse nu este menționat caracterul „voluntar” al amalgamării. Potrivit CEC, această omisiune poate genera incertitudini cu privire la obiectul referendumului și poate crea impresia că alegătorilor li se cere să se pronunțe asupra unei modificări administrativ-teritoriale care ține de competența Parlamentului.

Un alt impediment identificat de CEC ține de termenul în care putea fi organizat referendumul. Conform hotărârii, începând cu 1 septembrie 2026 și până la desfășurarea primului tur al alegerilor locale generale din 2027, este interzisă adoptarea deciziilor privind inițierea amalgamării voluntare, amalgamarea sau aderarea la o unitate administrativ-teritorială amalgamată.

Comisia constată existența unui impediment de ordin temporal la desfășurarea referendumului local în data de 1 noiembrie 2026”, se arată în hotărârea aprobată cu șase voturi „pentru”. Doi membri ai CEC au fost împotrivă, iar unul s-a abținut.

Hotărârea poate fi contestată în termen de trei zile la Curtea de Apel Centru.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult