Externe

Record alarmant: Oceanele lumii au ajuns la cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată

Avertisment major din partea oamenilor de știință. Oceanele lumii au atins, la sfârșitul săptămânii trecute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată. Temperatura medie la suprafața apei a urcat la 21.1 grade Celsius, depășind precedentul record stabilit în martie anul trecut.

Potrivit serviciului climatic european Copernicus, această creștere alarmantă este alimentată de o combinație periculoasă: fenomenul natural El Niño, aflat în plină expansiune, și schimbările climatice provocate de activitatea umană.

Apele planetei s-au încălzit în weekendul trecut cu aproape un grad Celsius mai mult față de nivelurile istorice. Specialiștii dau un semnal de alarmă privind consecințele devastatoare. Un ocean mai cald devine mai acid, pierde oxigen și pune în pericol ecosistemele marine și industriile alimentare. În mod normal, oceanele ating cele mai ridicate temperaturi primăvara, însă recordul a fost bătut acum, în plină vară.

„Coralii, precum și majoritatea organismelor marine, sunt incredibil de stresate atunci când mediul acvatic este prea fierbinte pentru ele. De asemenea, acest lucru duce la mortalitatea peștilor, deoarece un ocean mai cald transportă mai puțini nutrienți și mai puțin oxigen. Se modifică circulația aerului și observăm schimbări în lucruri precum înflorirea algelor dăunătoare, care afectează în special crustaceele într-un ocean mai cald”, subliniază Samantha Burgess, reprezentanta Serviciului Climatic Copernicus

Experții avertizează că apele se vor încălzi și mai mult în următoarele luni, pe măsură ce fenomenul El Niño își va atinge apogeul, între noiembrie și ianuarie. În plus, temperaturile ridicate ale apei amplifică valurile de căldură pe uscat și oferă mai multă energie furtunilor, făcându-le mult mai violente și mai bogate în precipitații.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult