Social

Alertă la Ungheni după precipitațiile abundente: Copaci căzuți, acoperiș deteriorat și fire de electricitate rupte

Furtuna din noaptea trecută a provocat pagube semnificative în municipiul Ungheni. În aproximativ 30 de minute, autoritățile au recepționat 23 de apeluri privind arbori doborâți de vânt. În nouă cazuri copacii au căzut peste automobile. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, nu au fost raportate victime.

Localnicii au semnalate și alte pagube, inclusiv deteriorarea parțială a unui acoperiș, disfuncționalitatea unor semafoare și deconectări de energie electrică în mai multe localități.

Semafoarele afectate sunt amplasate la nivel cu calea ferată, pe traseul R16, în apropiere de satul Petrești, precum și pe traseul adiacent localității Elizavetovca.

Poliția și serviciile specializate au intervenit pentru înlăturarea consecințelor și asigurarea securității oamenilor. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), din cauza rafalelor de vânt, pe mai multe străzi au fost doborâți circa 100 de arbori, iar șase automobile au fost avariate. Totodată, au fost deteriorate fire de telecomunicații și rețele electrice.

Într-un caz, un arbore căzut a blocat accesul în scara unui bloc de locuit.

De asemenea, în satul Drujba, municipiul Ungheni, un arbore a blocat traseul, fiind necesară intervenția echipelor IGSU pentru înlăturarea acestuia.

La lichidarea consecințelor intemperiilor au intervenit peste 80 de persoane, cu mai bine de 30 de unități de tehnică, din cadrul IGSU, Serviciilor comunale Ungheni, Rețelelor electrice și „Ungheni-Gaz” SRL.

Autoritățile îndeamnă conducătorii auto și pietonii să fie prudenți și să evite deplasările în zonele afectate. Oamenii sunt avertizați în special asupra firelor electrice căzute la sol.

Precizăm că pentru miercuri, 26 august, este în vigoare o avertizare Cod galben de ploi puternice în raioanele din centrul și nordul țării.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult