Corespondență Dan Alexe | Björk și balenele au pierdut (deocamdată): Islanda rămâne în afara UE, dar dependentă de NATO
Cum se știe deja de duminică 30 august la prânz, sentimentul identitar și izolaționism al islandezilor a învins: rezultatul final al referendumului pentru reluarea negocierii pentru aderarea la UE arată că pentru o scurtă majoritate de 52,8% a celor 400.000 de islandezi spaima de regulamentele și birocrația de la Bruxelles s-a dovedit mai puternică.
Această națiune fără o armată, dar care depinde de NАТО și este membru fondator al Alianței militare occidentale, ca și Norvegia, de altfel, a preferat, prin referendum, din nou după modelul Norvegiei, să rămână în afara Uniunii Europene.
Asta în ciuda faptului că Islanda, membră a Spațiului Economic European (SEE), aplică deja circa 85% din legislația UE.
«Possibly maybe» (Björk)… but not!
Sigur, Björk, sofisticata artistă planetară islandeză încercase poate subliminal să-și stimuleze compatrioții să voteze pentru Europa, cântând «Possibly maybe» ("Poate, cine știe").
Sigur, nu a putut fi un lucru determinant, dar să dăm un sigur exemplu: - Islanda este, alături de Norvegia și Japonia, una din puținele țări de pe planetă care pescuiesc - sau ucid mai degrabă - balene, a căror carne este consumată, ceea ce e strict interzis în Europa.
Islanda ezită de multă vreme dacă își dorește îmbrățișarea caldă a UE sau să rămână singură în frigul sub-polar. Pentru prima oară, Islanda a încercat să adere la UE acum 17 ani, într-o perioadă în care economia sa era distrusă din cauza crizei financiare globale și a prăbușirii a trei bănci principale. A renunțat oficial la candidatura la UE în 2015, dar lucrurile merg mult mai departe de o simplă ezitare periodică. Atitudinea islandezilor față de Uniunea Europeană rămâne cel puțin ambiguă, iar poziția lor, în general, e oarecum stranie, pentru că Islanda este un membru plin în NATO fără a avea o armată. Islanda face parte în același timp din dispozitivul strategic american, însă guvernul și partizanii aderării la Europa au fost totuși îngrijorați de tentativele lui Donald Trump, verbale cel puțin, de a ocupa Groenlanda, care, deși autonomă, aparține teoretic Danemarcei vecine, membră în UE. Ambele insule, Islanda și Groenlanda, jucând de altfel un rol important în strategia complexă a SUA din Nordul Atlanticului. Așadar, în ciuda amenințărilor lui Donald Trump la adresa vecinului său groenlandez și a îndoielilor cu privire la viitorul Alianței Atlantice, NATO, Islanda, care nu are o armată proprie, continuă să se bazeze pe relația sa cu Statele Unite. Insula cu 400.000 de locuitori nu are armată, însă este unul dintre membrii fondatori ai NATO, care constituie unul dintre cei doi piloni ai politicii sale de securitate. Celălalt pilon este acordul bilateral de apărare semnat cu Washingtonul în 1951, care a permis armatei americane să stabilească o bază militară la Keflavik, la sud de capitală, Reykjavik, până în 2006.
În aceste condiții, Europa pare desigur departe, iar pe deasupra Trump nici nu îi cere Islandei să aloce 5% din produsul intern brut, dat fiind că insula nu are o armată. Șefa guvernului, Kristrun Frostadottir, a promis însă să mărească bugetul de apărare până la 1,5 % din PIB. Aceste fonduri vor fi investite în supraveghere și infrastructură.
Asta nu înseamnă totuși că islandezii s-ar simți chiar cu totul apărați: în insulă, nimeni nu uită discursul lui Donald Trump din 21 ianuarie, la Forumul Economic Mondial de la Davos, când președintele SUA, de patru ori la rând, s-a referit în mod eronat la Islanda în loc de Groenlanda, descriind-o drept „o bucată de pământ rece și prost situată”.
