Justiție

„Îți facem dosar penal”: Fals polițist, condamnat la opt ani de închisoare și amendat cu peste 90 de mii de lei

Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la opt ani de închisoare și amendat cu peste 90 de mii de lei, după ce s-a dat drept polițist antidrog și a șantajat un alt bărbat, obținând de la acesta 4.000 de euro și peste 40 de mii de lei.

Cazul a avut loc în perioada februarie–aprilie 2024. Potrivit oamenilor legii, inculpatul ar fi acționat împreună cu o altă persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă.

În cadrul anchetei s-a stabilit că cei doi urmăreau persoane pe care le suspectau că își procură substanțe narcotice. După ce au observat un bărbat care efectuase o operațiune la un bancomat, l-au urmărit cu mașina până la locul în care acesta urma să ridice drogurile.

Cei doi s-au prezentat drept polițiști antidrog și, sub pretextul evitării intentării unui dosar penal, l-au convins să le transfere bani. Bărbatul a apelat la rude și le-a plătit acestora, în mai multe tranșe, 4.000 de euro și 40.600 de lei. Când și-a dat seama că a fost înșelat, a alertat autoritățile.

În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă faptele comise.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare și amendă, acesta va trebui să restituie victimei banii obținuți ilegal. De asemenea, instanța a dispus achitarea unor despăgubiri în valoare de 50.000 de lei pentru prejudiciul moral cauzat, precum și a cheltuielilor pentru asistență juridică, estimate la 15.000 de lei.

Bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Anterior, acesta a fost condamnat pentru tâlhărie și, în alte două cazuri, pentru escrocherie.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult