Vicepreședinta Parlamentului cere verificarea tuturor brățărilor electronice ale agresorilor: „Astăzi. Nu după următoarea tragedie”

Tragedia de la Măgdăcești, raionul Criuleni, unde o femeie protejată prin ordonanță a fost ucisă pe 31 august, a determinat-o pe vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, să ceară Executivului verificarea imediată a tuturor sistemelor active de monitorizare a agresorilor.

Gherman susține că demisiile anunțate în urma tragediei reprezintă doar un început și afirmă că este necesară o schimbare a sistemului, astfel încât femeile aflate sub protecție să nu mai fie expuse unor asemenea riscuri.
„Demisiile sunt un început. Nu sunt un răspuns. Răspunsul este un sistem în care nicio femeie nu mai moare cu ordonanța de protecție în mână”, a scris Doina Gherman într-o postare pe Facebook.
Potrivit vicepreședintei Parlamentului, victima de la Măgdăcești a urmat procedurile prevăzute de lege și a solicitat protecția instituțiilor statului. Ea subliniază că femeia a depus plângeri și a obținut două ordonanțe de protecție împotriva agresorului.
„Ea a făcut totul corect. A depus plângeri. A cerut protecție. A obținut nu una, ci două ordonanțe de protecție. A avut încredere că legea o va apăra”, a menționat Gherman.
În opinia sa, tragedia scoate la iveală un eșec grav în aplicarea mecanismelor de protecție. Gherman afirmă că bărbatul, deși se afla sub monitorizare electronică, a ajuns la domiciliul femeii având asupra sa o armă.
„Legea există. Instituțiile care trebuiau să o aplice - nu au fost acolo. Un agresor monitorizat electronic a ajuns nestingherit la ușa ei, cu o armă. Aceasta nu este doar o crimă. Este un femicid care putea fi prevenit”, a declarat parlamentara.
În prezent, sistemul național de monitorizare electronică supraveghează 354 de persoane, dintre care 190 sunt agresori familiali. Potrivit ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari, violența în familie reprezintă cea mai mare categorie din întregul sistem de monitorizare electronică.
Acesta a recunoscut că, în cazul tragediei de la Măgdăcești, mecanismul de monitorizare a eșuat în a oferi victimei protecția necesară.
Potrivi lui Cojuhari, autoritățile examinează inclusiv posibilitatea ca Inspectoratul General al Poliției să primească acces direct la sistemul de monitorizare, pentru a putea interveni mai rapid.
De asemenea, Ministerul Justiției intenționează să propună ca agresorii familiali să fie puși pe consemn la trecerea frontierei, chiar dacă nu au interdicție de a părăsi țara.
În cazul de la Măgdăcești, agresorul nu avea o asemenea restricție și nici consemn la frontieră, iar deplasările sale frecvente peste hotare, legate de activitatea sa de aducere a automobilelor în Republica Moldova, au făcut dificilă monitorizarea. La revenirea în țară, echipamentul de monitorizare nu era vizibil pe platforma de supraveghere, din cauza pierderii semnalului.
Doina Gherman susține că statul trebuie să verifice de urgență funcționalitatea mecanismului pentru toate cazurile active, nu doar să reacționeze după producerea unor tragedii.
„Am solicitat Guvernului un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor”, a precizat ea.
Parlamentara cere ca femeile aflate în prezent sub protecția statului să primească informații clare despre funcționarea dispozitivelor de monitorizare purtate de agresori.
„Fiecare femeie care are astăzi o ordonanță de protecție trebuie să știe dacă brățara agresorului ei funcționează. Astăzi. Nu după următoarea tragedie”, a mai spus Doina Gherman.
Amintim că directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, a demisionat miercuri, 2 septembrie, pe fondul eșecului sistemului de monitorizare electronică în cazul tragicului incident din raionul Criuleni.
În contextul tragediei de la Măgdăcești, Coaliția Națională „Viața fără Violență” a anunțat organizarea unei acțiuni în fața Ministerului Afacerilor Interne cu sloganul „Cerem curaj și responsabilitate din partea autorităților”. Acțiunea este programată pentru 4 septembrie, la ora 12:00.
CITIȚI ȘI: