Scandal pe marginea licențierii importurilor de cereale: „Forța Fermierilor” îi cere scuze publice deputatului Radu Marian

Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase până la 31 octombrie a generat tensiuni între autorități și agricultori. Asociația „Forța Fermierilor” îi cere scuze publice deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian, după ce acesta i-a acuzat pe parlamentarii din opoziție Serghei Ivanov și Sergiu Stefanco că ar fi promovat legea pentru a-și avantaja propriile afaceri. În timp ce reprezentanții agricultorilor califică acuzațiile drept „aberante”, Marian insistă că deputații vizați aveau obligația să-și declare transparent interesul direct în acest domeniu.
Asociația „Forța Fermierilor” condamnă, într-o reacție publicată pe Facebook, afirmațiile lui Radu Marian și precizează că inițiativa legislativă privind licențierea importurilor de cereale și oleaginoase nu reprezintă un proiect personal, ci răspunde doleanțelor sutelor de fermieri micro, mici și mijlocii din Republica Moldova.
Organizația subliniază că deputații vizați au acționat în interesul unui sector socioeconomic strategic, expus riscului de faliment din cauza importurilor necontrolate, vândute la prețuri de dumping în contextul războiului din Ucraina.
„Forța Fermierilor” respinge acuzațiile de conflict de interese, catalogându-le drept o absurditate care ar putea bloca orice inițiativă legislativă: „Prin logica viciată a lui Radu Marian, ar trebui declarat conflict de interese și atunci când deputații care sunt profesori sau medici propun modificări privind majorarea finanțării în educație sau sănătate. Pe această cale a absurdului putem ajunge foarte departe”.
Totodată, asociația îi sugerează parlamentarului PAS să analizeze practica din Uniunea Europeană – România, Polonia, Slovacia și Ungaria, unde licențierea importurilor din Ucraina a fost aplicată încă din 2022 pentru protejarea pieței interne.
„Organizația noastră consideră că este amoral din partea domnului Marian să vorbească despre conflicte de interese după un scandal de proporții de la Moldatsa, în care a fost implicat și a recunoscut public că a făcut trafic de influență”, se arată în mesajul asociației.
Radu Marian: „E un proiect ce avantajează direct propriile companii”
Inițiativa legislativă privind licențierea importurilor creează bariere și costuri suplimentare pentru alte ramuri ale agriculturii, cum ar fi zootehnia, avicultura și producătorii de carne, avertizează deputatul Radu Marian.
Deși acțiunea colegilor din opoziție nu este ilegală, transparența privind interesele financiare directe ale acestora era obligatorie în fața publicului, crede deputatul.
„Doi deputați din opoziție, Sergiu Ivanov și Sergiu Stefanco, care au semnat și promovat intens proiectul de lege, au afaceri de creștere a cerealelor. Nu este ilegală promovarea unui proiect care avantajează propria companie, dar acest conflict de interese trebuie dezvăluit în mod transparent”, a menționat anterior deputatul.
Radu Marian a anunțat că va discuta în cadrul fracțiunii parlamentare despre introducerea unor reguli clare de declarare a conflictelor de interese pentru deputații care semnează inițiative ce vizează direct propriile companii.
Proiectul de lege care stabilește că procedura de licențiere a importurilor de cereale va rămâne în vigoare până la 31 octombrie reprezintă un compromis între interesele producătorilor de cereale și cele ale procesatorilor care asigură securitatea alimentară a țării, a punctat Radu Marian.
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase va fi aplicată doar până la 31 octombrie 2026, potrivit variantei propuse de Guvern.
Parlamentul a votat proiectul în lectura a doua, în ședința din 4 septembrie, în pofida solicitării președintelui Comisiei agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov, autorul inițiativei legislative, care a cerut aplicarea măsurii până la finele anului viitor.
Deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, a criticat limitarea termenelor de aplicare a măsurii doar până la 31 octombrie, fără posibilitatea prelungirii acesteia prin hotărâre de Guvern, precum și excluderea asociațiilor de profil din comisiile de licențiere.
CITIȚI ȘI: