GECT, un nou instrument de integrare europeană la nivel local: Guvernul pregătește mecanismul de aplicare

Autoritățile locale din Republica Moldova vor putea coopera direct cu parteneri din statele Uniunii Europene prin intermediul Grupărilor Europene de Cooperare Teritorială (GECT). Un proiect de hotărâre care va pune în aplicare Legea privind GECT urmează să fie aprobat în scurt timp de Guvern.
Legea care reglementează participarea entităților din Republica Moldova la GECT a fost adoptată recent, iar Executivul are la dispoziție trei luni pentru a elabora actul normativ necesar aplicării acesteia, a declarat Diana Chiriac, șefa Direcției Administrație Publică Locală din cadrul Cancelariei de Stat, la conferința dedicată experienței internaționale și orientărilor practice privind GECT, organizată pe 10 septembrie.
„Noi, în luna septembrie, planificăm să venim cu acest proiect de hotărâre pe masa Guvernului pentru a pune în aplicare legea”, a anunțat Diana Chiriac.
Potrivit funcționarei, Grupările Europene de Cooperare Teritorială reprezintă un instrument suplimentar pus la dispoziția primăriilor, alături de asociațiile de dezvoltare intercomunitară și amalgamarea voluntară.
„Unul din instrumente pentru dezvoltarea primăriilor a fost amalgamarea voluntară. Acum suntem în proces de amalgamare normativă. Și avem acum o altă oportunitate, un instrument la fel de interesant pentru autoritățile publice locale, care se numește GECT. Membrii acestei grupări sunt din diferite domenii - o simbioză foarte bună de conlucrare”, a remarcat Diana Chiriac.
Grupările Europene de Cooperare Teritorială permit autorităților publice din diferite state să instituționalizeze cooperarea și să deruleze proiecte comune. Spre deosebire de parteneriatele tradiționale, GECT poate oferi o structură juridică și instituțională mai stabilă, a precizat, la eveniment, Patricia Varzari, reprezentantă a unui proiect finanțat de Guvernul Suediei.
„De cele mai multe ori, aceste relații sunt legate de un anumit proiect, de o anumită finanțare sau de o anumită perioadă de implementare. Și aici GECT, de fapt, introduce o posibilitate diferită, aceea de a transforma cooperarea teritorială într-o structură juridică și instituțională mai stabilă și mai durabilă”, a declarat Patricia Varzari.
Potrivit acesteia, autoritățile locale din Republica Moldova au deja numeroase parteneriate cu localități și regiuni din Uniunea Europeană, însă noul instrument poate extinde aceste forme de cooperare.
„Faptul că Republica Moldova are acum cadrul legal necesar pentru participarea entităților noastre la GECT deschide o oportunitate nouă pentru autoritățile publice”, a adăugat Varzari.
„Aderarea la UE trebuie să se producă și la nivel local”
GECT poate deveni un instrument de integrare europeană la nivel local, chiar înainte de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a ținut să puncteze șeful Biroului pentru Integrare Europeană, Ghenadie Marian.
„Din această perspectivă, GECT-ul reprezintă mai mult decât un instrument juridic. El poate deveni un instrument practic de integrare europeană la nivel local, chiar putem să vorbim despre integrare accelerată. Avem în vedere integrarea noastră încă înainte de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Ghenadie Marian.
Oficialul a subliniat că rolul autorităților locale va crește pe măsură ce Republica Moldova va avansa în procesul de integrare europeană și că acestea trebuie să fie pregătite să gestioneze proiecte finanțate din fonduri europene.
„Aderarea la Uniunea Europeană nu se va realiza doar prin negocierile de aderare, doar prin armonizarea legislației sau activitatea instituțiilor centrale. Acest lucru trebuie să se producă și la nivel local. Deci, vorbim despre servicii publice mai bune, despre infrastructură modernă, despre dezvoltare economică, conectivitate și noi oportunități pentru societate. Pentru că, de multe ori, noi creăm oportunități, dar nu avem capacitatea să le valorificăm”, a constatat Marian.
Experiența europeană arată că formarea unui GECT poate fi un proces de durată. Ocskay Gyula, secretar general al Serviciului Central European pentru Inițiative Transfrontaliere, a explicat că procesul poate dura chiar și până la zece ani, deși există și cazuri în care o astfel de grupare a fost creată în doar câteva luni. Potrivit acestuia, autoritățile interesate trebuie mai întâi să identifice obiectivele cooperării, să stabilească structura grupării și să elaboreze convenția și statutul. Ulterior, sunt necesare aprobări din partea autorităților competente.
„Dacă sunteți o autoritate locală, atunci trebuie să obțineți aprobare din partea Consiliului Local și trebuie să solicitați și aprobarea autorității naționale, care, în cazul Republicii Moldova, este Cancelaria de Stat”, a explicat expertul.
La nivelul Uniunii Europene există în prezent 93 de GECT-uri, potrivit lui Klaus Boele, responsabil de politici în cadrul Comisiei COTER a Comitetului European al Regiunilor. Acesta a precizat că grupările pot reuni autorități publice de la nivel național, regional sau local și pot fi utilizate pentru implementarea unor proiecte de cooperare, inclusiv cu sprijin financiar european.
„GECT-ul este un instrument juridic, are drept scop facilitarea cooperării. Atenționez că scopul acesta nu este de a iniția cooperarea, dar de a facilita cooperarea și de a îmbunătăți activitățile de cooperare teritorială pe întreg teritoriul UE, inclusiv cu țările vecine”, a declarat Klaus Boele.
Acesta a precizat că GECT-urile pot gestiona inclusiv infrastructură sau servicii de interes economic general, însă anumite domenii sunt excluse.
„În mod explicit, sunt excluse următoarele sarcini: competențele polițienești și de reglementare, justiția și politica externă. Deci, nu poți gestiona activitatea polițienească sau gestionarea hotarelor prin intermediul acestui instrument”, a explicat expertul.
Vicepreședinta Comisiei administrație publică și dezvoltare regională a Parlamentului, Larisa Voloh, a îndemnat autoritățile locale să utilizeze instrumentele europene și să inițieze proiecte comune cu parteneri externi.
„Mesajul meu către autorități este unul de încurajare. Nu ezitați să căutați parteneri, să inițiați proiecte și să utilizați instrumentele europene disponibile”, a declarat Larisa Voloh.
Cine poate participa la GECT
Republica Moldova poate participa la constituirea sau poate adera la o Grupare Europeană de Cooperare Teritorială dacă dispune de un cadru normativ compatibil cu regulile Uniunii Europene, explică experta juridică națională în domeniul reglementării GECT, Natalia Roșca.
„Regulamentul Uniunii Europene prevede că statele terțe pot participa la constituirea unui GECT sau adera la un GECT, dacă au reglementări, cadrul normativ similar statelor UE și dacă, în general, corespund cerințelor prevăzute de regulament”, a explicat Natalia Roșca.
În Republica Moldova, cadrul juridic este stabilit prin Legea privind participarea Republicii Moldova la grupările europene de cooperare teritorială (GECT) și pentru modificarea unor acte normative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în vara anului 2026, care reglementează modul de constituire și recunoaștere a GECT. Potrivit expertei, gruparea este recunoscută de statul Republica Moldova ca persoană juridică și poate avea drepturi similare altor subiecte cu acest statut.
„Eligibili pentru participare la un GECT sunt autoritățile publice centrale de specialitate, unitățile teritoriale, unitățile administrativ-teritoriale, nu autoritățile publice locale. Deci, subiectul este unitatea administrativ-teritorială, nu consiliul sau primarul”, a subliniat Natalia Roșca.
Eligibilitatea reprezintă doar prima etapă. Participarea efectivă la un GECT necesită aprobarea atât la nivel local, cât și la nivel central. La nivel local, instituția interesată trebuie să adopte o decizie privind participarea la constituirea unei astfel de grupări sau aderarea la una existentă. Ulterior, este necesar consimțământul Guvernului.
„Participarea la GECT poate să aibă loc doar dacă sunt trecute ambele etape”, a precizat experta.
Procedura de examinare a dosarului este gestionată de Cancelaria de Stat. În primele zece zile lucrătoare, instituția verifică dacă dosarul depus este complet. În total, Guvernul are la dispoziție până la 60 de zile pentru a acorda consimțământul sau pentru a refuza participarea. Termenul poate fi suspendat dacă sunt necesare documente sau informații suplimentare.
În procesul de aprobare pot fi consultate și alte autorități considerate relevante, pentru a stabili dacă participarea la GECT este justificată și rezonabilă. Natalia Roșca atrage atenția și asupra riscului suprapunerii finanțărilor. Proiectele implementate prin GECT nu trebuie să dubleze alte proiecte sau programe finanțate deja din fonduri disponibile pentru Republica Moldova. GECT-urile pot fi utilizate pentru cooperare transfrontalieră, transnațională sau interregională și urmăresc, în special, implementarea unor proiecte comune de interes public și a unor servicii de interes economic general, inclusiv cu finanțare europeană.
În același timp, aceste structuri nu pot prelua atribuții care țin exclusiv de puterea publică a statului.
„Nu poate fi din domeniul ordinii publice, securității, sănătății, fiscalității”, a precizat Roșca.
De asemenea, participarea la un GECT nu permite eludarea regulilor privind utilizarea banilor publici. Controlul financiar rămâne în responsabilitatea autorităților competente din Republica Moldova, inclusiv a Curții de Conturi și a Inspecției Financiare. Totodată, așa cum a remarcat jurista, autoritățile naționale de control sunt obligate să colaboreze cu autoritățile europene sau autoritățile altor state membre ale GECT-urilor pentru a verifica utilizarea banilor GECT-ului.
CITIȚI ȘI: