Cooperare transfrontalieră fără precedent în regiune: 130 de instituții din R. Moldova se alătură structurii „EAST GATE”

O nouă structură de cooperare transfrontalieră prinde contur în regiune. Republica Moldova, România, Ucraina și Bulgaria au semnat vineri, 11 septembrie, la Constanța, România, actele de constituire pentru „EAST GATE” – cea mai mare Grupare Europeană de Cooperare Teritorială (GECT) din Europa. Noua entitate va reuni aproximativ 300 de autorități publice, universități și instituții de cercetare, acoperind un teritoriu de 150.000 de kilometri pătrați și o populație de peste 10 milioane de locuitori.
Inițiatorii susțin că noua structură va ridica relațiile dintre comunitățile participante la un nivel mai stabil și mai strategic.
Ceremonia de la Constanța a inclus semnarea proiectului Convenției constitutive și a Statutului GECT „EAST GATE”, precum și a Declarației de la Constanța. Structura reunește administrații și instituții din România și Bulgaria, state membre ale Uniunii Europene, alături de Republica Moldova și Ucraina.
Pentru Republica Moldova, GECT „EAST GATE” reprezintă o nouă etapă după mai bine de două decenii de experiență în cooperarea transfrontalieră. Consulul general al Republicii Moldova la Iași, Ion Coșer, a explicat că proiectele realizate până acum au contribuit la construirea unor relații de încredere între administrațiile locale, însă noile realități regionale impun un nivel mai profund de colaborare.
„Administrațiile noastre au învățat în cadrul acestor proiecte să lucreze împreună, au devenit partenere, au început să privească frontiera nu doar ca pe o delimitare, ci ca pe un spațiu al oportunităților comune. Aceasta este, poate, cea mai importantă infrastructură pe care am construit-o în acești ani - infrastructura de încredere între autoritățile publice locale”, a menționat Ion Coșer, la eveniment.
Consulul a legat noua inițiativă de schimbările prin care trece regiunea, inclusiv de procesul de integrare europeană al Republicii Moldova și al Ucrainei, precum și de importanța tot mai mare a regiunii Dunării și a Mării Negre pentru conectivitate, securitate și energie.
„Avem nevoie nu doar de proiecte comune, ci de o capacitate instituțională mai puternică de a gândi și de a construi împreună. Avem nevoie ca autoritățile noastre să poată privi dincolo de durata unui singur proiect sau a unui singur ciclu de finanțare. Avem nevoie de o viziune comună asupra dezvoltării acestei regiuni”, a declarat reprezentantul Republicii Moldova.
Consulul a precizat că GECT „EAST GATE” nu va înlocui instrumentele europene existente, ci le va completa, oferind autorităților un cadru permanent pentru identificarea și dezvoltarea unor proiecte comune.
„Spus foarte simplu, programele finanțează proiecte, instituțiile construiesc relații, iar în același timp avem nevoie de ambele”, a subliniat Ion Coșer.
Una dintre mizele principale este și dimensiunea europeană a noii structuri. Potrivit oficialului, faptul că aceasta reunește aproximativ 300 de autorități publice locale din patru state, dintre care 130 din Republica Moldova, demonstrează interesul puternic pentru un mecanism permanent de cooperare.
Totuși, rezultatele vor fi cele care vor determina valoarea reală a proiectului, a atras atenția consulul. În acest context, obiectivul este ca GECT să contribuie la inițiative care depășesc durata unui singur ciclu de finanțare și să permită regiunilor să stabilească priorități comune pentru următoarele decenii.
„Aceasta este diferența dintre o cooperare bazată exclusiv pe proiecte și o cooperare care devine cu adevărat strategică. Integrarea europeană nu se construiește doar în capitale și nu se realizează doar prin decizii semnate la nivel înalt. Europa se construiește cu dumneavoastră, se construiește în regiuni, se construiește în orașe și comunități, se construiește prin infrastructură, prin schimburi între oameni, prin cooperare între administrații și prin proiecte comune”, a declarat Ion Coșer.
GECT este un instrument juridic european care permite autorităților și altor organisme publice din mai multe state să coopereze în cadrul unei structuri comune. După dobândirea personalității juridice, aceasta poate dezvolta și implementa proiecte comune și poate participa la mecanisme de finanțare europeană, inclusiv prin oportunități asociate Fondului European de Dezvoltare Regională.
Pentru „EAST GATE”, dobândirea personalității juridice este preconizată pentru primul trimestru al anului 2027. Ulterior, structura își propune să acceseze finanțări europene pentru proiecte în domenii precum infrastructura, conectivitatea, dezvoltarea regională, educația, cercetarea și dezvoltarea comunităților.
Misiunea GECT „EAST GATE” este de a facilita cooperarea dintre autoritățile membre din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina în domenii de interes strategic comun: conectivitate regională, mediu, sănătate, educație, digitalizare, dezvoltare economică, patrimoniu cultural și gestionarea situațiilor de urgență. Procedurile de înregistrare oficială a grupării urmează să fie finalizate în toamna acestui an.
CITIȚI ȘI: