Armata rusă a lovit Kievul, Odesa și transporturi în apropierea frontierei Ucrainei cu Polonia

În dimineața zilei de 13 septembrie, o dronă rusească a lovit un camion aflat la aproximativ 800 de metri de frontiera polono-ucraineană, în zona punctului de trecere a frontierei „Iahodîn”. Informația a fost comunicată de Serviciul de Frontieră al Poloniei. Un alt atac a vizat locomotiva unui tren de pasageri, la doi kilometri de graniță, a anunțat compania feroviară ucraineană „Ukrzaliznytsia”. Nu au fost raportate victime, relatează DW.

De asemenea, o benzinărie din apropierea punctului de trecere „Iahodîn” a fost atacată, relatează postul de televiziune „Suspilne”. Nu au existat lovituri directe asupra punctului de trecere a frontierei, a precizat un reprezentant al Serviciului de Frontieră al Ucrainei pentru agenția „Interfax-Ucraina”.
„Acesta este terorismul lui Putin, care bate direct la ușile UE și NATO. Barbarii ruși sunt deja la porțile voastre, dragi parteneri”, a comentat atacul ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha.
În seara zilei de 12 septembrie și în noaptea care a urmat, forțele ruse au atacat, de asemenea, orașul Nikolaev și regiunile Kiev și Odesa. În urma unui atac cu drone asupra unui oficiu al companiei „Nova Poșta” din regiunea Odesa, două persoane au fost rănite, iar în Odesa a fost avariat un bloc de locuințe; au fost raportate persoane rănite.
În raionul Borispil, din regiunea Kiev, a izbucnit un incendiu pe teritoriul unor spații de depozitare. În urma atacurilor asupra orașului Nikolaev, mai multe raioane au rămas parțial fără energie electrică.
CITIȚI ȘI:
Kirilo Budanov: Ucraina se pregătește pentru reluarea negocierilor trilaterale în octombrie
Zelenski, mesaj pentru UE: „Oligarhii ruși nu trebuie tratați ca niște prieteni”