Social

Manuale vechi și deteriorate, încă pe băncile elevilor. Soluția propusă de Ministerul Educației și Cercetării

Manuale vechi, cu pagini rupte și coperți uzate, ajung an de an pe băncile elevilor. În aceste condiții, unii părinți se plâng că sunt nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra cărțile necesare copiilor, deși manualele școlare ar trebui să fie asigurate de stat. Ministerul Educației și Cercetării susține că soluția este redistribuirea manualelor din alte școli unde sunt mai puțini elevi.

În primele zile ale acestui an de studii, aproximativ 3.500 de manuale au fost repartizate către alte instituții de învățământ, în funcție de necesități.

În timp ce programa școlară se schimbă, iar tehnologiile moderne ajung tot în mai mult în clase, elevii din unele școli continuă să învețe din manuale învechite.

La Gimnaziul din satul Rublenița, raionul Soroca, unde studiază 225 de elevi, unele cărți trec prin mai multe etape de restaurare, pentru a putea fi păstrate și folosite în continuare. Problema este resimțită în special la clasele primare.

„La Limba română, manualul este mai vechi din motiv ca avem șapte ore pe săptămână și este mai des purtat la școală, mai des răsfoit de copii”, spune învățătoarea Ludmila Caldîri.

Cărțile care nu mai pot fi utilizate sunt retrase, însă pentru manualele care mai pot fi salvate, există o soluție simplă, aplicată de multe ori chiar în biblioteca școlii.

„Avem echipa de voluntari, clasele a șasea - a șaptea, elevele sunt foarte grijulii, mă ajută, chiar sunt numiți 'doctorii bibliotecii' și ne străduim așa, cât de cât, sa le întreținem”, povestește bibliotecara Nina Grincu.

Am mers și în autonomia găgăuză pentru a arăta cum este gestionată problema manualelor vechi în școlile din regiune. Cele mai deteriorate cărți datează din 2018-2019 și sunt folosite la Limba română, găgăuză și rusă.

„Cele mai vechi manuale pe care le avem sunt din 2019. De exemplu, avem manualul de limba găgăuză 'Bukvalîk' (Abecedarul n.r.), iar pentru clasa a treia, 'Limba și literatura găgăuză', din 2023. Mai avem și manuale de Limba găgăuză pentru clasa a zecea, din 2018”, spune bibliotecara Anna Percatîi.

„Din 2023, manualele sunt actualizate. În Găgăuzia, aproape 20% dintre manuale sunt noi. Acestea nu mai sunt însă ca cele de altădată: hârtia este de o calitate mai slabă, iar manualele nu mai sunt cusute la fel de bine”, menționează Nina Sari-Terzi, metodistă la Direcția de Învățământ din Comrat.

În unele cazuri, părinții aleg să cumpere manuale noi pentru copiii lor.

„Pe moment, cartea noastră de Matematică e cam așa, mai ferfenițită, bine, dar noi am pus-o și într-o învelitoare nouă, deocamdată, și ne gândim dacă să cumpărăm o carte nouă, că mi se pare că poate să-i cadă chiar cu totul foile”.

Unele manualele noi nu sunt tipărite în acest moment, deoarece începând de anul viitor, urmează să fie schimbată programa școlară.

Invitată la emisiunea „Spațul Public” de la Radio Moldova, secretarul de la ministerul Educației și Cercetării, Galina Rusu, a declarat că soluția este redistribuirea exemplarelor neutilizate dintr-un raion sau municipiu către instituțiile în care anumite titluri sunt insuficiente.

„Dacă vom constata că nu avem această acoperire, da, putem tipări numărul necesar de manuale, dar trebuie să cântărim cât va fi în sistem manualul tipărit”, menționează Galina Rusu, secretar general la Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit Ministerului Educației, vârsta medie a manualelor este de aproape patru ani.

La achiziții este prevăzută și o rezervă, pentru a acoperi eventualele necesități și a înlocui manualele care nu mai pot fi folosite.

De exemplu, pentru circa 30.000 de elevi pot fi cumpărate aproximativ 40.000 de manuale de Matematică, inclusiv cele pentru profesori și rezerva necesară.

Fondul de manuale este reînnoit constant. În perioada 2023-2026, au fost tipărite peste 2.5 milioane de exemplare.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult