Marocul a produs o nouă surpriză de proporții la Mondialul din Qatar
Echipa națională a Marocului a învins cu 1-0 selecționata Portugaliei și s-a calificat în premieră în semifinalele Campionatului Mondial. Meciul a avut loc pe stadionul Al Thumama din Doha.
Singurul gol a fost marcat de Youssef En Nesyri în minutul 42. La lusitani, Bruno Fernandes și Joao Felix au ratat ocazii uriașe de gol.
În semifinale, Marocul va întâlni câștigătoarea celuilalt meci din această seară dintre Anglia și Franța. Partida va începe la ora 21:00 și va fi transmisă în direct și în exclusivitate de postul public de televiziune Moldova 1.