Economic

Peste 340 de milioane de euro pentru 2.000 de blocuri. Modernizarea termoficării la Chișinău și Bălți, declarată de utilitate publică de interes național

Autoritățile derulează un amplu program de modernizare a sistemelor de încălzire din blocurile locative din Chișinău și Bălți. Doar în municipiul Chișinău, investițiile se ridică la peste 326 de milioane de euro, iar în municipiul Bălți acestea depășesc 17 milioane de euro. Apartamentele incluse în program vor avea propriile contoare, iar locatarii vor plăti doar pentru căldura consumată efectiv, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Prin programul de modernizare derulat, sistemele vechi de distribuție a căldurii pe verticală, moștenite din perioada sovietică, sunt înlocuite cu sisteme moderne, pe orizontală, mai eficiente. Guvernul a aprobat, în ședința din 16 septembrie, un proiect prin care a declarat aceste lucrări de utilitate publică de interes național.

„Avem nevoie de aceste legi pentru că în prezent lucrările se confruntă cu un blocaj. Legislația din domeniul energiei termice permite modernizarea sistemelor, însă intervențiile asupra spațiilor și instalațiilor comune ale blocurilor pot fi condiționate de obținerea acordurilor coproprietarilor”, a explicat Dorin Junghietu.

Potrivit ministrului, la scara investițiilor prevăzute, necesitatea obținerii acordului coproprietarilor poate întârzia semnificativ lucrările.

„Vorbim de peste 1.700 de blocuri locative în Chișinău și aproximativ 300 de blocuri în Bălți. Fără o soluție legală clară, riscăm să depășim termenele de implementare și să nu respectăm angajamentele asumate prin acordurile de finanțare”, a precizat oficialul.

Prin declararea lucrărilor respective ca fiind de utilitate publică și de interes național, se instituie un regim juridic special, limitat ca durată, care să permită realizarea lucrărilor necesare modernizării infrastructurii termoenergetice.

„Dreptul de proprietate rămâne la proprietari, accesul va fi limitat la bunurile și lucrările necesare pe durata intervențiilor, cu un impact cât mai redus asupra locatarilor. Proprietarii vor fi informați în prealabil, iar eventualele prejudicii provocate de lucrări vor fi compensate integral”, a specificat Dorin Junghietu.

Investițiile sunt finanțate din surse externe, prin acorduri de împrumut și de grant ratificate de Parlament. Ele fac parte din proiectele „Optimizarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică” (OSACET) din municipiul Chișinău, cunoscut drept „Casa caldă”, și „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți”, faza II, realizat de CET-Nord.

La Chișinău, proiectul prevede trecerea a 1.665 de blocuri la distribuția orizontală a agentului termic, cu instalarea a 2.510 puncte termice individuale, precum și reabilitarea rețelelor termice primare și construcția a două stații de pompare. La Bălți, lucrările prevăd modernizarea și înlocuirea rețelelor și instalațiilor termice, instalarea punctelor termice individuale și modernizarea sistemelor comune de distribuție a energiei termice, inclusiv în blocurile locative.

Autoritățile estimează că măsurile de eficientizare ar putea contribui la reducerea consumului de energie termică cu până la 30%. Totodată, reglarea individuală a consumului de energie termică permite consumatorilor să își gestioneze mai eficient consumul și să plătească în funcție de energia efectiv utilizată.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult