Social

Statul promite compensații la energie și în această iarnă. Banii ar putea veni din împrumuturi

Statul va acorda compensații la energie și în acest sezon rece, însă într-un context financiar complicat. În lipsa unor granturi externe asigurate până în prezent, Guvernul este nevoit să caute surse alternative de finanțare pentru a menține un fond de sprijin comparabil cu cel de anul trecut.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Marcel Spatari, susține că statul ar putea lua împrumuturi pentru a finanța compensațiile, în condițiile în care bugetul public rămâne deficitar, iar facturile din această iarnă vor fi mai mari.

„Anul acesta încă nu avem asigurate granturi sau donații de la alte state, dar Guvernul va încerca să identifice. Acești bani trebuie finanțați, inclusiv din împrumuturi, pentru că suntem în deficit bugetar și aceste împrumuturi ne costă. Alegem să ne împrumutăm și să ajutăm familiile în perioada rece a anului, mai ales că facturile vor fi foarte mari în această iarnă”, a subliniat Marcel Spatari.

Șeful comisie de profil a mai precizat că valoarea compensațiilor care sunt acum luate în calcul este comparabilă cu cea de anul trecut. Valoarea minimă a ajutorului va fi de 500 de lei, iar compensația maximă va fi oferită în funcția de sursa de energie folosită pentru încălzire.

În sezonul rece trecut, Guvernul a alocat pentru compensațiile la căldură aproape 2.4 miliarde de lei. Ajutoare au fost acordate pentru circa 620 de mii de gospodării.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult