Sport

Superliga românească de fotbal: Universitatea Craiova a zdrobit pe FCSB

gsp.ro
Sursa: gsp.ro

Universitatea Craiova a dat recital în derby-ul etapei a 10-a a Superligii românești de fotbal. Oltenii au surclasat cu 5:0 pe FCSB, după un meci pe care l-au controlat de la un capăt la altul. „Alb-albaștrii” au deschis scorul prin Assad Al-Hamlawi în minutul 29, care a plasat mingea pe lângă portarul Ștefan Târnovanu. Atacantul palestinian a recidivat cu golul 2 în finalul primei reprizei, cu un șut de la 14 metri.

Echipa din Bănie s-a desprins după pauză, când Alexandru Cicâldău a marcat din voleu, la centrarea lui Nicușor Bancu. Ultimele două goluri ale meciului au fost înscrise de atacantul francez Simon Elisor. Primul, după un contraatac purtat de Ștefan Baiaram, iar al doilea - după o cursă a lui Luca Băsceanu.

„A fost un meci important. Am fost motivați și nu știu ce s-a întâmplat. Sunt debusolat total după un asemenea scor. Este greu să-ți găsești cuvintele după o astfel de umilință. Trebuie să mergem înainte”, a declarat fundașul lateral-dreapta al FCSB-ului, Valentin Crețu.

După această victorie categorică, Universitatea Craiova a adunat 20 de puncte în clasament, apropiindu-se la un punct de liderul Rapid București. O altă echipă bucureșteană - Dinamo - poate reveni pe primul loc, în cazul în care nu va pierde pe teren propriu în fața formației Farul Constanța. De partea cealaltă, FCSB a coborât pe treapta a 10-a, cu 12 puncte.

Într-un alt meci al etapei a 10-a, CFR Cluj a învins cu 3:1 acasă pe FC Botoșani. La oaspeți, intenaționalul moldovean Ștefan Bodișteanu a fost titular, iar în minutul 58 i-a lăsat locul în teren ucraineanului Mîkola Kovtaliuk.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult