Regional

Drum de ocolire a orașului Cimișlia: Peste șapte kilometri de șosea nouă și o investiție de peste 43 de milioane de euro

Orașul Cimișlia va scăpa de traficul greu și de tranzit de pe traseul M3. Contractul pentru construcția unei noi porțiuni de drum de peste 7 kilometri, amplasată la marginea orașului, a fost semnat, noua șosea urmând să preia o parte din transportul greu care traversează în prezent localitatea.

Potrivit autorităților, noua șosea va reduce traficul din oraș, zgomotul și riscurile pentru locuitori și va facilita deplasarea transportatorilor și a șoferilor care circulă pe ruta Chișinău - Comrat - Giurgiulești - frontiera cu România.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău - Comrat - Giurgiulești - frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă. Este o investiție de care vor beneficia atât locuitorii din Cimișlia, cât și șoferii și transportatorii care circulă pe această rută”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la evenimentul de semnare a contractului.

Două poduri și trei intersecții denivelate

Proiectul prevede construcția a peste 7 kilometri de drum nou, două poduri și trei intersecții denivelate.

De asemenea, vor fi amenajate elemente pentru sporirea siguranței rutiere, inclusiv iluminat, parapete de protecție, marcaje și semnalizare.

Investiția se ridică la 43.3 milioane de euro, bani asigurați de Banca Europeană de Investiții.

Lucrările vor fi executate de compania turcească ONUR Taahhüt Tașımacılık İnșaat Ticaret Ve Sanayi A.Ș., în baza contractului semnat cu Administrația Națională a Drumurilor.

Construcția drumului de ocolire este programată să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult