Echipa națională a statului San Marino, fotbal cu pasiune și devotament

San Marino este unul dintre cele mai mici state din lume, cu suprafața de doar 61 de kilometri pătrați. Are o populație puțin peste 34 de mii de oameni. Are și o echipă națională de fotbal, care, deși este mai mereu considerată outsider, intră pe teren cu pasiune și devotament.
"Suntem o națiune foarte patriotică. Personal, sunt foarte mândru de țara mea, iar tricoul echipei naționale este ca o a doua piele." spune fotbalistul Alessandro Golinucci.
După ce obținuse o singură victorie în peste 200 de meciuri înaintea ediției precedente a Ligii Națiunilor, cea mai mică națiune competitivă din Europa a reușit ceea ce părea de neconceput... 2 victorii și o remiză în 6 meciuri au fost suficiente pentru a asigura promovarea în Liga C pentru prima dată. Iar prima victorie în deplasare, obținută în Liechtenstein, a fost un moment cu totul special.
"A fost una dintre cele mai frumoase seri pe care le-am trăit în tricoul echipei naționale. Golul a fost cireșa de pe tort pentru mine, deoarece a completat victoria cu 3-1, grație căreia am câștigat grupa. Am sărbătorit bine la finalul meciului din Liechtenstein... A fost ca și cum am fi câștigat Campionatul Mondial. Pe lângă faptul că joc fotbal, am și un job cu normă deplină în San Marino. Lucrez la o companie ce vinde perii pentru spălătoriile auto. Evident, nu este prea ușor să îmbin munca cu fotbalul. De multe ori jucăm meciurile echipei naționale seara, iar dimineața mă reîntorc la serviciu. Când clienții află că sunt căpitanul echipei naționale, devin foarte entuziasmați...Și începem să vorbim despre fotbal. Este plăcut, mă ajută să lucrez mai bine." afirmă Golinucci.
Belarus, Albania și Finlanda ca parteneri de întrecere reprezintă un pas înainte, din punct de vedere al nivelului, pentru San Marino, însă Alessandro și coechipierii săi sunt pregătiți de această provocare.
"De câțiva ani, mentalitatea noastră, a jucătorilor, dar și a oamenilor din jurul nostru, s-a schimbat. Și acum suntem apreciați altfel de oamenii din alte țări. Nu mai suntem echipa care intră pe teren cu obiectivul de a primi cât mai puține goluri. Acum dacă vrei să ne învingi, trebuie să muncești din greu. Știm că suntem o echipă bună și că putem concura la acest nivel. Am arătat că suntem puternici, dar acum trebuie să o dovedim și actualilor adversari. Deci, suntem nerăbdători să revenim pe teren la meciurile oficiale de la sfărșitul lunii septembrie." spune fotbalistul din San Marino.