Social

Student de 19 ani din Chișinău, agresat și umilit: Șase persoane, reținute, iar MEC anunță exmatriculări

Un tânăr de 19 ani, student la o instituție de învățământ din capitală, a fost agresat fizic și supus unor acțiuni umilitoare și degradante de către un grup de tineri, în apropierea unor căminelor studențești. Poliția a identificat și reținut șase persoane suspectate de comiterea faptelor, printre acestea fiind și o adolescentă de 16 ani. Patru minori au fost reținuți pentru 24 de ore, iar doi tineri majori – pentru 72 de ore.

„Elevii responsabili de actele de violență vor fi exmatriculați, în conformitate cu regulamentele și procedurile legale”, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Potrivit poliției, incidentul a avut loc joi-seară, 25 septembrie. Tânărul de 19 ani se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, când cei doi s-au întâlnit, în apropierea căminelor studențești, cu un grup format din cinci tineri din anturajul fetei.

„La un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, tinerii ar fi început să-l agreseze fizic, iar ulterior ar fi recurs la acțiuni umilitoare și degradante asupra acestuia”, precizează Poliția.

Oamenii legii au intervenit pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.

„Imediat după sesizare, polițiștii s-au mobilizat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În scurt timp, oamenii legii au identificat și localizat persoanele suspectate, acestea fiind reținute pentru documentarea cazului”, se arată în comunicat.

În total, șase persoane au fost reținute. Patru dintre acestea sunt minore, inclusiv adolescenta de 16 ani, și au fost reținute pentru 24 de ore. Alți doi suspecți, majori, au fost reținuți pentru 72 de ore, în conformitate cu prevederile legale.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și rolul fiecărei persoane implicate.

„Violența este inadmisibilă. Elevii responsabili de actele de violență vor fi exmatriculați, în conformitate cu regulamentele și procedurile legale. MEC va urmări îndeaproape evoluția cazului și măsurile întreprinse de instituție”, a transmis Minsiterul Educației și Cercetării.

CITIȚI ȘI:

Iulian Fanaru

Iulian Fanaru

Autor

Citește mai mult