Social

Numărul persoanelor intoxicate într-un local din Florești a crescut la 10: Cel mai tânăr pacient are 13 ani

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

Numărul persoanelor intoxicate în urma unui eveniment de familie organizat într-un local din Florești a crescut la zece. Printre pacienții internați la spitalul raional se numără și trei copii, iar la opt dintre bolnavi a fost confirmată deja prezența bacteriei Salmonella.

Pacienții s-au adresat medicilor în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, a declarat, pentru Teleradio-Moldova, vicedirectoarea Spitalului Raional Florești, Elena Bogdan.

O parte dintre aceștia s-au adresat inițial medicului de familie, fiind ulterior internați în Secția de boli infecțioase.

Cel mai tânăr pacient are 13 ani, iar cel mai în vârstă – 50 de ani.

„În Secția de boli infecțioase, sunt internați zece pacienți, cărora li s-a pus diagnosticul de toxiinfecție alimentară. În opt cazuri, a fost confirmată prezența bacteriei Salmonella enteritidis, iar pentru alte două cazuri rezultatele analizelor sunt în așteptare. Din totalul pacienților, trei sunt copii”, a precizat Elena Bogdan.

Potrivit medicului, șapte dintre pacienți erau în stare gravă în momentul internării.

„Starea a șapte dintre ei, la internare, era destul de gravă. Acum, în urma tratamentului aplicat, înregistrează o dinamică pozitivă”, ne-a mai spus vicedirectoarea spitalului.

Pacienții le-au relatat medicilor că au participat la un eveniment de familie.

Autoritățile nu au identificat, deocamdată, alimentul care ar fi provocat îmbolnăvirile, pacienții declarând că au consumat bucate diverse.

„Fiind vorba despre un eveniment, au fost servite bucate diverse, așa că pacienții nu pot indica un anumit produs care le-ar fi provocat starea. Ei spun că au gustat din mai multe preparate și nu au simțit pe moment ca acestea să fi fost alterate sau suspecte”, a detaliat Elena Bogdan.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat, pe 1 octombrie, că 32 de persoane ar fi acuzat stări de rău după ce au participat la un eveniment privat organizat într-un local din orașul Florești.

Verificările pentru stabilirea cu exactitate a sursei de infecție sunt în desfășurare.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult