BBC: „Rusia se pregătește pentru un război de lungă durată”. Moscova majorează cheltuielile pentru apărare la 17 trilioane de ruble

Rusia se pregătește pentru un război de lungă durată, indică proiectul bugetului pentru 2027–2029, analizat de BBC. Moscova propune majorarea cu 33% a cheltuielilor pentru apărare, până la 17 trilioane de ruble, iar împreună cu finanțarea structurilor de forță acestea vor ajunge să reprezinte 44% din cheltuielile bugetare, relatează BBC.
17 trilioane de ruble pentru apărare
Guvernul rus propune alocarea a 17 trilioane de ruble pentru apărare în 2027. Suma este cu aproximativ 33% mai mare decât cea prevăzută inițial în bugetul pentru 2026. Potrivit calculelor BBC, aproximativ 87% din cheltuielile militare planificate pentru anul viitor sunt clasificate drept secrete.
Cheltuielile pentru apărare vor reprezenta aproximativ 35% din totalul bugetului. Pentru comparație, în bugetul planificat înainte de începerea războiului, în 2022, apărarea reprezenta aproximativ 15% din cheltuieli.
Nici în 2028 și 2029 autoritățile nu prevăd o reducere semnificativă. Cheltuielile pentru apărare ar urma să rămână peste 16 trilioane de ruble anual.
Cheltuielile pentru „securitate națională și activitatea organelor de drept” vor crește în 2027 cu aproximativ 10%, până la 4,3 trilioane de ruble. În această categorie intră, printre altele, finanțarea Rosgvardia. BBC notează că separarea cheltuielilor pentru armată de cele pentru structurile de forță devine tot mai dificilă.
Împreună, cele două categorii vor reprezenta aproximativ 44% din toate cheltuielile bugetului rus.

Mai mulți bani pentru controlul internetului
Bugetul prevede și majorarea finanțării pentru sistemele de blocare a internetului. Subvențiile pentru Centrul Principal de Frecvențe Radio, structură aflată în subordinea Roskomnadzor, vor crește de la 9 la 19 miliarde de ruble.
În 2026, în Rusia au fost introduse inclusiv liste de site-uri care continuă să funcționeze în perioadele de întrerupere a internetului și noi metode de blocare a conținutului.
Guvernul intenționează, de asemenea, să mențină finanțarea instituțiilor media de stat. Potrivit BBC, RT va primi peste 30 de miliarde de ruble, iar VGTRK – 25 de miliarde.
Se reduc cheltuielile sociale
Majorarea cheltuielilor pentru apărare vine în paralel cu reduceri în alte domenii. Cheltuielile pentru politica socială urmează să fie reduse cu 6% față de bugetul din acest an. BBC menționează că printre domeniile afectate se află finanțarea unor plăți legate de nașterea copiilor și a capitalului maternal.
În același timp, valoarea capitalului maternal pentru primul copil ar urma să ajungă în 2027 la 778,5 mii de ruble, iar pentru familiile în care se naște al doilea copil să depășească un milion de ruble. Finanțarea sectorului locuințe și servicii comunale ar urma să scadă cu 9%, iar cheltuielile pentru sănătate și sprijinirea economiei – cu câte 3%.
Taxe mai mari pentru a acoperi deficitul
Reducerile de cheltuieli nu sunt suficiente pentru a acoperi deficitul bugetar, astfel că guvernul rus propune și noi majorări de taxe și impozite. Printre măsurile propuse se numără creșterea impozitului pentru anumite venituri pasive, inclusiv dobânzile bancare, de la 15% la 22%.
Guvernul mai propune impozitarea profiturilor suplimentare ale companiilor metalurgice cu 30%, introducerea unui impozit de 15% pentru veniturile din fondurile de investiții și majorarea până la 30% a impozitului pe profiturile distribuite sub formă de dividende către nerezidenți. De asemenea, pentru produsele cumpărate din străinătate prin marketplace-uri ar urma să fie aplicat TVA de 22%, iar pentru coletele internaționale cu o valoare de până la 200 de euro este propus un tarif vamal de 100 de ruble.
Economistul Evgheni Nadorșin a declarat pentru BBC că majorarea taxelor ar putea aduce bugetului aproximativ un trilion de ruble.
Cheltuielile totale ale bugetului rus sunt planificate la aproape 49 de trilioane de ruble în 2027. Deficitul este estimat la 5,5 trilioane de ruble.
Pentru acoperirea deficitului, Rusia va trebui să se împrumute în continuare de pe piața internă. Accesul la piețele internaționale de capital este limitat după începerea războiului din Ucraina și introducerea sancțiunilor occidentale.
Potrivit BBC, datoria publică a Rusiei ar urma să ajungă în 2027 la 21,7% din PIB, depășind nivelul de 20% pe care ministrul Finanțelor, Anton Siluanov, îl prezentase anterior drept o limită pentru perioada de perspectivă.
Veniturile din petrol nu mai acoperă presiunea bugetară
Fondul Național de Bunăstare al Rusiei are active de peste 13 trilioane de ruble, însă doar aproximativ 4 trilioane de ruble sunt disponibile în forme lichide, potrivit BBC. În același timp, veniturile din petrol și gaze sunt în scădere. În primele opt luni ale anului 2026, încasările din taxele aferente sectorului au fost cu 20% mai mici, decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit calculelor BBC.
Rusia se confruntă și cu diminuarea prețului efectiv obținut pentru petrolul său Urals în raport cu Brent. Guvernul estimează pentru 2027 un preț de aproximativ 53 de dolari pentru un baril de Urals, în timp ce economistul Evgheni Nadorșin estimează un nivel de 45 de dolari.
CITIȚI ȘI: