Social

Fără reînnoiri la fiecare jumătate de an: Controlul coordonat de la Leușeni-Albița ar putea fi aprobat o dată pe an

Perioada de valabilitate a controlului coordonat de la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița ar urma să fie extinsă de la șase la 12 luni, pentru a evita reînnoirile frecvente ale acordului bilateral. Guvernul de la Chișinău a aprobat, pe 7 octombrie, inițierea negocierilor și semnarea unui protocol prin care urmează să fie modificat Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei.

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a punctat eficiența mecanismului de control coordonat, menționând că acordul bilateral a fost prelungit de șase ori până în prezent.

„Controlul coordonat la punctul de trecere Leușeni–Albița funcționează din aprilie 2023 și a permis o cooperare mai bună între autoritățile din Republica Moldova și cele din România, precum și un control mai simplu pentru cetățenii care trec frontiera. În același timp, acordul a fost prelungit deja de șase ori, ceea ce confirmă că acest mecanism continuă să funcționeze foarte bine”, a declarat Daniela Misail-Nichitin, la ședința Guvernului.

Potrivit ministrei, extinderea perioadei de valabilitate a acordului de la șase la 12 luni va asigura continuitatea controlului coordonat și va simplifica procedurile administrative de prelungire.

„Această schimbare ne va permite să asigurăm continuitatea controlului coordonat și să simplificăm procedura de prelungire. Totodată, actualizăm unele prevederi ale acordului pentru a le aduce în concordanță cu normele europene și pentru a asigura aplicarea unor reguli unitare în toate punctele de trecere unde există control coordonat”, a explicat ministra.


Amintim că, din 15 aprilie 2023, autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și România efectuează în comun controlul la Leușeni–Albița, pe sensul de intrare în România. Mecanismul presupune o singură oprire, pe partea română, pentru parcurgerea tuturor procedurilor de control.

Potrivit Serviciului Vamal, introducerea controlului coordonat a avut drept scop accelerarea și facilitarea traficului transfrontalier, inclusiv prin reducerea considerabilă a timpului de așteptare pentru călători și transportatorii de mărfuri.

În prezent, controlul coordonat la frontiera dintre România și Republica Moldova este operațional și la punctul de trecere Giurgiulești - Galați.

Totodată, autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului pregătesc extinderea acestei practici și la punctul de trecere de la Sculeni.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult