„Este extrem de important ca Chișinăul să fie tot mai prezent în Găgăuzia și să asigure un control instituțional strict”, spun experții

Hotărârea Curții Constituționale din 9 iulie curent, potrivit căreia organizarea scrutinelor locale din Găgăuzia trebuie corelată direct cu legislația electorală națională, a creat „o nouă realitate politică și instituțională”, crede Mihail Peicov, directorul executiv al Centrului de Inițiative Civice pentru Minorități Naționale.

Peicov a subliniat necesitatea unei prezențe mai active a autorităților centrale în Găgăuzia, în cadrul unei conferințe recente de la Universitatea de Stat din Moldova, unde participanții au analizat relațiile dintre Chișinău și autonomia găgăuză, precum și noul cadru de organizare a alegerilor din regiune.
„Este extrem de important ca Chișinăul să fie tot mai prezent în Găgăuzia, să lucreze activ în regiune, să participe nemijlocit la procesele locale și să asigure un monitoring și un control instituțional strict”, a declarat Mihail Peicov.
Deputata din Parlamentul Republicii Moldova Larisa Voloh a făcut referire la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei din 2023 și a susținut că, în acea perioadă, procedurile democratice din Republica Moldova s-au confruntat cu probleme serioase, inclusiv cumpărarea voturilor și influențe externe.
Voloh a mai menționat că fostul organ electoral regional a fost desființat de Adunarea Populară a Găgăuziei, iar în consecință nu mai exista o structură responsabilă de organizarea alegerilor.
Situația a fost soluționată după sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională, iar ulterior au fost operate modificări legislative care au făcut mai clare regulile de desfășurare a alegerilor.
„A fost standardizat sau creat un sistem unic de dezvoltare și organizare, prin care sunt stabilite clar atribuțiile Comisiei Electorale Centrale (CEC), ale Consiliului Electoral Central al autonomiei găgăuze, inclusiv în chestiuni importante precum finanțarea campaniilor electorale, finanțarea partidelor politice, înregistrarea alegătorilor și asigurarea integrității candidaților care participă la aceste alegeri”, a declarat Larisa Voloh.
La rândul său, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a subliniat că prevederile fostului așa-numit „cod electoral” al Găgăuziei, adoptat de Adunarea Populară, sunt în prezent practic depășite.
Potrivit lui Postica, după decizia Curții Constituționale, alegerile din autonomie sunt organizate în conformitate cu prevederile Codului electoral al Republicii Moldova.
„Am încercat să implementăm aceste prevederi ale Codului electoral, evident, ajustate în conformitate cu decizia Curții Constituționale. Și am precizat foarte exact că alegerile în unitatea teritorial-autonomă Găgăuzia se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului electoral. Adică, indirect, aceasta înseamnă că acele prevederi anterioare ale așa-numitului Cod electoral al Găgăuziei, aprobate de Adunarea Populară, sunt practic depășite”, a declarat Pavel Postica.
Rezistența autorităților din autonomia găgăuză față de noile norme electorale ar fi fost determinată de teama de a pierde controlul asupra sistemului electoral, consideră jurnalista și activista Nata Cebotari.
Cebotari a explicat că, în trecut, componența Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei era aprobată prin hotărârea Adunării Populare, ceea ce, în opinia sa, oferea legislativului autonomiei un control semnificativ asupra procesului electoral, transmite Radio Moldova Comrat.
„De ce Adunarea Populară s-a opus atât de vehement ca alegerile să fie controlate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și nu de CEC al Găgăuziei, pe care tot ei l-au dizolvat, este, de asemenea, de înțeles, pentru că, în mare parte, fosta componență a CEC era controlată în totalitate de Adunarea Populară”, a declarat Nata Cebotari.
Jurnalista susține că schimbarea mecanismului de organizare a alegerilor înseamnă, în acest context, diminuarea influenței autorităților regionale asupra procesului electoral.
„Găgăuzia iese de sub controlul lor. (...) Dar cine ar vrea să renunțe la un asemenea instrument de influență?”, a întrebat Cebotari.
La rândul său, analistul politic Ion Tăbârță a identificat lipsa unui dialog consistent între Chișinău și Comrat drept una dintre principalele probleme care au marcat relațiile dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei.
„Cea mai mare problemă a dialogului dintre Chișinău și Comrat a fost faptul că această comunitate etnică găgăuză, din păcate, nu a fost integrată în societatea moldovenească și în statul Republica Moldova”, a afirmat analistul.
Potrivit lui Tăbârță, percepțiile diferite de la Chișinău și Comrat au contribuit la politizarea relațiilor dintre cele două părți.
„La Comrat nu simțeau că sunt înțeleși de Chișinău, iar la Chișinău, de multe ori, problemele existente în comunitatea găgăuză erau abordate superficial”, a explicat el, adăugând că lipsa dialogului la nivel social a făcut ca relațiile dintre cele două părți să fie influențate în mare măsură de factori politici.
Analistul consideră că, pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Chișinău și Comrat, este necesar ca autoritățile să țină cont de opiniile societății locale și să existe un dialog inclusiv asupra pozițiilor divergente.
„Este necesar să fie auzită vocea societății locale și să fie discutate chiar și pozițiile opuse, pentru a se ajunge la un consens”, a conchis Ion Tăbârță.
Conferința, intitulată „Găgăuzia după decizia Curții Constituționale. Noul context instituțional dintre Chișinău și Comrat”, a fost organizată de Centrul de Inițiative Civice pentru Minorități Naționale și Karadeniz Press.
Alegerile pentru funcția de bașcan vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. În premieră, Asociația Promo-LEX va monitoriza ambele scrutine, iar misiunea de observare va implica aproape 80 de persoane. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, organizarea celor două alegeri va costa bugetul de stat peste 13.6 milioane de lei.
Mandatul actualei componențe a Adunării Populare a Găgăuziei a expirat la 15 noiembrie 2025. Funcția de bașcan a devenit vacantă după ce sentința de condamnare a Evgheniei Guțul a rămas definitivă, iar autoritățile de la Comrat au adoptat o hotărâre în acest sens la 17 august 2026.
Până în prezent, în cursa pentru funcția de bașcan au fost înregistrați patru candidați: Ivan Cîlcic, Fiodor Gagauz, Alexandr Stoianoglo și Cornel Dudnic. Totodată, încă patru pretendenți își așteaptă înregistrarea: Petru Vlah, Ivanna Koksal, Serghei Anastasov și Oleg Garizan.
Pentru unul dintre cele 35 fotolii din Adunarea Populară a Găgăuziei luptă 138 de persoane.
CITIȚI ȘI:
Alegerile din Găgăuzia: Al patrulea candidat înregistrat la funcția de bașcan
Cel mult opt candidați în cursa pentru bașcan: Primii trei sunt înregistrați
Șase candidați independenți și doi susținuți de partide, în cursa pentru bașcanul Găgăuziei
Alegerile din Găgăuzia: Candidații pentru Adunarea Populară își pot depune de astăzi actele