INFOGRAFIC | Opt incidente de încălcare a spațiului aerian al R. Moldova, în șapte zile: Cinci drone au explodat

Numărul incidentelor de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova continuă să crească. Doar în ultima săptămână, au fost înregistrate opt survolări neautorizate, dintre care cinci s-au soldat cu explozii la sol în mai multe localități din țară. Potrivit Ministerului Apărării, incidentele au avut loc pe fondul atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei.
Cinci explozii în aceeași zi
Toate cele cinci incidente soldate, în perioada 3 - 9 octombrie, cu explozii și incendii la sol au avut loc în aceeași zi, pe 3 octombrie.
Incidentele au fost semnalate în orașul Căușeni și în localitățile Constantinovca din raionul Căușeni, Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, Puhăceni din raionul Anenii Noi, și Dubovca din raionul Hâncești.
Alte trei survolări neautorizate au fost înregistrate pe 3 și 7 octombrie în zona Palanca, raionul Ștefan Vodă și în localitatea Pervomaisc din stânga Nistrului.
Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a consemnat, de la începutul anului curent, 56 de incidente de încălcare a spațiului aerian, iar din 2022 până în prezent, numărul acestora a ajuns la 93.

Ministerul Apărării reiterează apelul către populație ca, în cazul identificării unor drone, rachete sau fragmente ale acestora să nu se apropie și să nu atingă astfel de obiecte. Orice asemenea situație trebuie raportată imediat autorităților, la 112.
Amintim că, pe 5 octombrie, un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit de un proiectil căzut în apropierea punctului de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene.
Proiectilul a ricoșat la impactul cu solul și a ajuns într-un autobuz de linie care staționa în apropierea barierei.
Potrivit autorităților, viața polițistului este în afara pericolului.
CITIȚI ȘI: