Externe

Mihail Zvinciuk, fondatorul rețelei pro-război Rybar, expulzat din Muntenegru. Rețeaua sa a fost asociată cu operațiuni de influență în Republica Moldova

Fondatorul canalului militar rus Rybar, Mihail Zvinciuk, a fost expulzat din Muntenegru, împreună cu alți cetățeni ruși, după ce autoritățile l-au declarat o amenințare la adresa securității naționale. Bloggerul fusese arestat într-o stațiune de la Marea Adriatică, fiind suspectat de implicare în activități legate de influența rusă și de operațiuni hibride.

Ministerul de Interne din Muntenegru le-a cerut lui Zvinciuk și celorlalți membri ai grupului să părăsească țara, potrivit unui mesaj publicat de canalul Rybar. Poliția și agenția de securitate națională au confirmat expulzarea și au invocat același motiv, transmite Agerpres.

Potrivit publicației locale Pobjeda, Zvinciuk a fost arestat în stațiunea Risan, împreună cu soția sa și alte persoane. Aceștia ar fi fost suspectați de răspândirea influenței ruse și de intenția de a desfășura operațiuni hibride asociate propagandei Kremlinului.

Canalul Rybar are aproximativ 1,6 milioane de abonați pe Telegram și publică informații despre războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Arestările au provocat reacții în Rusia. Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a acuzat statele europene că urmăresc cetățenii ruși, indiferent de documentele pe care le dețin. El a susținut că aceștia ar fi vizați inclusiv pentru criticile la adresa Occidentului și a Uniunii Europene.

Mihail Zvinciuk este fost angajat al serviciului de presă al Ministerului rus al Apărării. El a fondat canalul Rybar împreună cu Denis Șciukin. Potrivit publicației The Bell, proiectul ar fi fost finanțat, la un moment dat, de Evgheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari Wagner.

Cine este Mihail Zvinciuk și ce este Rybar

Mihail Zvinciuk, în vârstă de35 de ani, este un fost angajat al serviciului de presă al Ministerului rus al Apărării. A fondat canalul Telegram Rybar în 2018, care a devenit unul dintre cele mai urmărite canale pro-război din Rusia, cu peste 1.5 milioane de abonați. Proiectul publică zilnic analize militare, hărți și materiale despre invazia Rusiei în Ucraina și a extins o rețea de canale afiliate pe mai multe limbi. Zvinciuk se află sub sancțiuni ale Uniunii Europene (din 2023) și ale Regatului Unit. Statele Unite au oferit o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informații despre el și colaboratorii săi, în legătură cu acuzații de interferență în alegerile americane din 2024.

Legătura cu Republica Moldova

Rețeaua Rybar a fost legată în trecut de operațiuni de influență informațională în Republica Moldova. În justificările sancțiunilor din decembrie 2025, autoritățile britanice au afirmat că proiectul a participat la campanii de informare care au afectat procesele politice din mai multe țări, inclusiv R. Moldova și Armenia.

O investigație detaliată publicată în septembrie 2025 de Digital Forensic Research Lab (DFRLab) al Atlantic Council, semnată de Jakub Kubś și Eto Buziashvili, a arătat că portalul REST Media - lansat în vara anului 2025 și orientat spre publicul din Republica Moldova înaintea alegerilor parlamentare - este legat tehnic și operațional de rețeaua Rybar. Cercetătorii au identificat infrastructură de găzduire comună, aceleași configurații de server și metadata a fișierelor care conține referințe explicite la Rybar. REST Media a promovat narațiuni anti-UE și a atacat instituțiile pro-europene din Chișinău.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult