Regatul Unit pregătește încoronarea lui Charles al III-lea. Care sunt pasiunile monarhului
Regele Charles va fi încoronat sâmbăta viitoare la Westminster Abbey din Londra, urmând o tradiție care datează de aproximativ o mie de ani. Puțini însă cunosc că suveranul britanic este pasionat de sport, are un propriu ritual de sădire a copacilor și sare peste prânz.

La încoronare, pe 6 mai, Regele Charles va fi adus cu o trăsură din secolul al XVII-lea. Carul de aur este decorat în picturi și iconografie, despre care se crede că sărbătoresc urcarea la tron, în 1688, a Regelui William al III-lea și a Reginei Maria a II-a.
„Aceasta este trăsura de stat și este, probabil, una dintre cele mai vechi trăsuri din Europa. Regele are o versiune mai bună la fel ca și primarul de Londra”, a explicat președintele Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle.
Trăsura este atât de grea, încât călătoria trebuie făcută la pas. Cântărește 4 tone, are o înălțime de 3,6 metri și o lungime de 7 metri. Este nevoie de opt cai pentru a putea fi trasă.
Regele Charles este primul monarh, care a mers la școală, toți predecesorii săi fiind educați de tutori privați. Viitorul rege a studiat arheologie și antropologie fizică și socială, dar ulterior s-a reorientat spre istorie.
Ca tânăr prinț, Charles iubea schiatul, surfingul și scufundările. A fost un jucător pasionat de polo călare timp de peste 40 de ani, până când s-a retras definitiv din acest sport, în 2005, la vârsta de 57 de ani.
Charles îl iubește pe Shakespeare, din operele căruia a citat de mai multe ori, după ce i-a succedat la tron mamei sale, regina Elizabeta. La școală, a învățat să cânte la pian, trompetă și violoncel și a apărut în mai multe producții teatrale, inclusiv în rolul principal într-o producție a piesei „Macbeth” de Shakespeare. Este un iubitor de operă și de muzică clasică. Charles este celebru pentru campaniile sale în favoarea mediului, iar o altă activitate în aer liber care îi place este tăierea gardurilor vii, fiind patronul Societății Naționale de Tăiere a Gardului viu. El a scris și o carte pentru copii, „The Old Man of Lochnagar”, publicată în 1980, pentru a-i distra pe frații săi mai mici, Andrew și Edward. Charles nu ia prânzul, iar ceaiul său preferat este Darjeeling cu miere și lapte.