Externe

Franța: Un atac cibernetic a afectat sute de supermarketuri. Pierderi de milioane de euro, după ce produsele alimentare s-au alterat

Un atac cibernetic de amploare a afectat sute de supermarketuri din Franța. Hackerii au preluat de la distanță controlul sistemelor de refrigerare și au provocat încălzirea vitrinelor frigorifice și a congelatoarelor până la 50 de grade Celsius. Produsele alimentare s-au alterat, iar pierderile sunt estimate la milioane de euro.

Lactatele, carnea și sucurile au ajuns la gunoi.

Într-un supermarket din Paris, zeci de kilograme de produse proaspete și congelate au fost aruncate după ce frigiderele și congelatoarele s-au încălzit în urma atacului cibernetic.

„Temperatura aparatelor era peste 40 de grade, dar ar trebui să fie 18 sau 19 grade. Când am deschis ușa frigiderului, era ca și cum am deschis un cuptor”, a spus un angajat.

Incidente similare au fost raportate în mai multe regiuni ale Franței.

Cel mai afectat a fost grupul Les Mousquetaires, care deține aproximativ 300 de magazine. Numai într-un supermarket din suburbia Parisului, valoarea produselor alterate este estimată la 55 de mii de euro.

La baza incidentelor ar sta un program furnizat de o companie daneză de inginerie, care le permite comercianților să controleze de la distanță echipamentele frigorifice.

„Am deconectat totul, astfel încât să nu existe niciun risc de alte probleme, de atacuri”, a menționat Ina Genetay, directoare de supermarket.

În urma incidentului, unele raioane au rămas aproape goale, iar cumpărătorii au fost nevoiți să renunțe la o parte dintre produsele de pe lista de cumpărături.

„Este gol, complet gol, mai ales zona cu produse refrigerate. Nu e carne, aproape că nu există produse proaspete. Mai au câteva fructe și legume, dar cam atât. - V-a afectat cumpărăturile? - Sigur că mi-a afectat cumpărăturile. N-am putut lua tot ce voiam. Am cumpărat doar alimente neperisabile”, a spus un cumpărător.

„Nu au toate produsele în magazin, dar este un anunț în care se spune că produsele vor reveni în curând. Nu știu însă care e motivul”, a adăugata o altă cumpărătoare.

Autoritățile franceze au deschis o anchetă pentru a identifica persoanele responsabile și pentru a stabili cum a fost posibil ca sistemele de refrigerare ale supermarketurilor să fie compromise de la distanță.

CITIȚI ȘI:

Felicia Roșca

Felicia Roșca

Autor

Citește mai mult