Tehnologii de ultimă generație în agricultură, la expozițiile „Moldagrotech” și „Farmer 2026”
Tractoare inteligente de sute de mii de euro, utilaje care lucrează autonom și drone care revoluționează agricultura. Sunt câteva din atracțiile ediției din acest an a expozițiilor „Moldagrotech" și „Farmer 2026”. Aici pot fi găsite echipamente adaptate atât marilor exploatații, cât și micilor fermieri. Cu toate acestea, cea mai mare aglomerație a fost la zona dedicată puieților și florilor.


Printre atracțiile majore se numără un utilaj avansat de stropit culturile agricole. Acest model concurează pentru trofeul „Noutatea Anului”, competiție programată pentru mâine.
Unul dintre utilajele expuse, al doilea de acest tip din Republica Moldova, promite să le ușureze considerabil munca agricultorilor. Mașinăria este destinată stropirii culturilor agricole, iar procesul este aproape complet automatizat. Ghidată prin GPS, aceasta se deplasează singură pe teren și aplică pesticidele cu precizie. În plus, datorită unei gărzi la sol de 1.80 metri, poate trece peste culturi fără să deterioreze plantele.

Pentru un astfel de utilaj, doritorii trebuie să scoată din buzunar în jur de 300 de mii de euro.
„Este o mașină care permite operatorului tot ce ține de comenzile de lucru le face automat din cabină, începând cu norma de stropit, terminând cu conexiunea prin GPS a duzelor de stropit care se conectează, deconectează acolo unde a fost deja prelucrat”, povestește Iurie Cătană, importator de utilaje agricole.
O altă atracție a expoziției este un tractor care promite un consum mai mic de combustibil. Prețul unei asemenea bijuterii depășește 230 de mii de euro.
„Este dotat cu cele mai noi tehnologii, inclusiv autopilot hidraulic și multe alte tehnologii de ultimă generație care pot fi conectate chiar de la distanță cu laptopul și pot fi văzute începând cu erorile care apar pe tractor, poate fi diagnosticat de la distanță”, explică Dragoș David, importator de utilaje agricole.

Pentru fermierii care caută o alternativă mai economică la tratamentele fitosanitare, dronele devin o opțiune tot mai populară.
„Are 70 de litri pentru stropit și 100 de litri pentru împrăștiere. Cu ce este drona mai inovativă pe piață? Are un sistem de lead în față care citește totul la 150 de metri în față”, explică Corneliu Grigoriev, importator de utilaje agricole.

Atracția publicului larg a rămas însă zona verde, unde a fost expusă o gamă variată de puieți de pomi fructiferi și flori multianuale.
„Am cumpărat coacăză, cireș, corcoduș și puțină lavandă pentru flori. În total, ne-a costat 330 de lei”.
„În fiecare an venim să vedem ce mai este nou din flori. Hortenziile ne plac foarte mult, dar ne uităm și la copăceii de smochine, am văzut acolo. Foarte multe flori, de toate, și multianuale și tufe mari și mici”.
„Merișoare decorative, crizantemă, Lime, tuia, salvie, bulbi de lalele, flori în general, diferiți bulbi. Pur și simplu, ne plac. Acestea înfloresc foarte frumos primăvara și seamănă cu sakura. În plus, fructele acestora pot fi folosite și pentru a face dulceață. Sunt pur și simplu frumoase”.


Expoziția își continuă programul și în zilele următoare. Vineri, organizatorii pregătesc stabilirea unui record național prin prezentarea unei brânze uriașe, de aproximativ 30 de kilograme, pentru a fi inclusă în cartea Recordurilor Naționale.
CITIȚI ȘI: