Corespondență Dan Alexe | Un nou „burlan” sau cum Croația întârzie intrarea Muntenegrului în EU
Muntenegru, elevul-model al Balcanilor de Vest, spera să închidă provizoriu toate capitolele de negociere până la sfârșitul acestui an și să intre în Uniune în orice moment începând din 2028. La summitul european de săptămâna trecută, 15-16 octombrie, la Bruxelles, promisiunea unor jaloane mai mult sau mai puțin precise pentru primirea Muntenegrului a dispărut din concluziile scrise ale liderilor europeni. Croația, cel mai nou membru al UE, intrată în 2013, se numără printre țările care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la candidatura Muntenegrului la aderare și au blocat temporar promisiunea unei aderări rapide a micii țări de la Marea Adratică.
Asta după ce Croația însăși a fost blocată la vremea ei, în negocierile de aderare, un timp îndelungat de mărunta Slovenie, membru în UE din 2004, care avea o serie de dispute cu Croația, moștenite din perioada iugoslavă.
Vecinul cu drept de veto
Muntenegru, elevul-model al Balcanilor de Vest, spera așadar să închidă provizoriu toate capitolele de negociere până la sfârșitul acestui an și să intre în Uniune în orice moment începând din 2028. Cine însă a blocat temporar procesul? Croația, cel mai nou membru al clubului, intrată în 2013. Premierul Andrej Plenković a spus-o fără ocolișuri: modificarea textului declarației finale de la summit s-a făcut „la inițiativa noastră” și este un „mesaj realist” pentru Podgorița (capitala Muntenegrului). În ultimii doi ani, spune el, nu a existat „niciun progres”.
Andrej Plenković anunță de mai multă vreme că Zagrebul are probleme nerezolvate cu Muntenegru în cadrul capitolelor de negociere privind justiția și drepturile fundamentale, dar și în politica externă, de securitate și apărare. Câteva dintre aceste probleme datează de zeci de ani, a precizat el, iar „unele au fost pe ordinea de zi în ultimii doi ani [fără] niciun progres”.
Ce vrea Zagrebul? O listă de opt puncte, trimisă discret tuturor capitalelor. Șase țin de capitolul 23, justiție și drepturi fundamentale, și sunt toate moșteniri ale războiului din anii ’90: despăgubiri pentru croații închiși în lagărul de la Morinj în 1991–1992 și păstrarea plăcii comemorative de acolo; lămurirea soartei a 14 persoane dispărute; judecarea crimelor de război, inclusiv pe principiul răspunderii de comandă; proprietățile familiilor croate din Muntenegru. Și, ca detaliu de un pitoresc aproape balcanic, redenumirea unui bazin de înot din Kotor, botezat după un fost jucător de polo pe apă pe care Zagrebul îl acuză că a fost gardian în lagărul de la Morinj.
Celelalte două puncte țin de capitolul 31, politică externă și de securitate, blocat din 2024, de când parlamentul de la Podgorița a votat o rezoluție despre lagărul de la Jasenovac care a iritat Croația. Aici, Zagrebul cere o frontieră terestră trasată după vechile limite dintre republicile iugoslave și înapoierea navei-școală „Jadran” („Adriatica”), un velier aflat la reparații în Muntenegru când a izbucnit războiul și rămas acolo de 35 de ani. Iată cum o navă cu pânze poate ține pe loc o țară întreagă. Povestea „burlanului”
Ironia este că Croația știe foarte bine cum arată lucrurile de partea cealaltă a barierei. În 2008, mica Slovenie, membră din 2004, a blocat unsprezece capitole din negocierile croate. Slovenia avea un drept de veto, ca toți cei ceilalți membri, în chestiunea extinderii, și a căutat sa obțină de la Croația cât mai multe concesii, în special un coridor lărgit în apele teritoriale din zona peninsulei Istria și în chestiunea unor fonduri blocate într-o fostă bancă iugoslavă încă de la declanșarea războiului la începutul anilor 1990.
Ljubljana se plângea încă din 1993 că nu are o ieșire proprie la mare și cerea un culoar spre apele internaționale, un fel de „burlan” (uluc sau jgheab) către Adriatica, având statut de ape teritoriale slovene. Premierul croat de atunci Ivo Sanader a refuzat, chiar împotriva sfatului majorității consilierilor săi. Blocajul a durat mai bine de un an; Sanader a demisionat surprinzător în vara lui 2009, iar succesoarea sa, Jadranka Kosor, a acceptat un arbitraj internațional.
Pe lângă mare, mai atârna și dosarul economiilor croaților blocate în fosta Ljubljanska Banka, rezolvat abia în 2013, pentru ca Slovenia să ratifice tratatul de aderare al vecinei sale. Arbitrajul internațional a dat Sloveniei, în 2017, culoarul dorit, dar Croația se retrăsese deja din procedură și nici azi nu recunoaște verdictul. Disputa nu s-a stins nici acum, doar s-a mutat în interiorul Uniunii.
Ce poate învăța Republica Moldova din această telenovelă adriatică?
În Uniunea Europeană există o regulă nescrisă a extinderii: ultimul venit păzește ușa cu cea mai mare grijă, cu o răbdare de contabil care nu iartă nicio factură neplătită, oricât de veche ar fi ea.
Prima lecție: extinderea nu se negociază doar cu Comisia Europeană, ci cu fiecare dintre cele 27 de capitale. Fiecare are drept de veto: la deschiderea capitolelor, la închiderea lor, la semnarea și la ratificarea tratatului. Un singur parlament național poate opri totul în ultimul moment. Iar Croația a anunțat deja că sprijinul ei pentru ratificarea tratatului Muntenegrului depinde de progrese concrete.
A doua: problemele bilaterale nu dispar dacă le ignori și le lași deoparte. Muntenegru a primit lista croată încă din 2023 și a sperat că se va rezolva de la sine. Chișinăul ar face bine să-și curețe din timp dosarele deschise – frontiere, proprietăți, ape, infrastructură comună – înainte ca ele să devină monedă de schimb.
A treia: gesturile simbolice costă. O rezoluție parlamentară votată pentru consum intern poate bloca un capitol întreg ani de zile. Iar Moldova are destule subiecte de memorie și identitate care pot fi oricând transformate în arme.
Și ultima: pârghia este de partea celui dinăuntru. Cât timp ești candidat, un stat membru ostil dispune de toate atuurile. Ce nu rezolvi înainte, vei rezolva în condițiile dictate de el – și, de regulă, la un preț mai mare.
Muntenegru va intra, cel mai probabil, în cele din urmă, în Uniune. Dar va trece prin vama europeană cu tot bagajul trecutului verificat la control, bucată cu bucată, până la ultima navă cu pânze.
