Social

Alerte de urgență prin EVO, înainte de lansarea MD-ALERT. Expert: Sistemul național nu trebuie întârziat

Publicat

Republica Moldova ar putea avea, până la sfârșitul acestui an, un modul de alertare a populației integrat în aplicația guvernamentală EVO, în condițiile în care sistemul național MD-ALERT va deveni funcțional abia în 2027. Conceput ca o soluție alternativă, noul modul va permite transmiterea rapidă a avertizărilor privind situațiile de risc, precum și a instrucțiunilor de protecție pentru cetățeni.

Totuși, deocamdată nu este clar dacă modulul va fi unul temporar sau va funcționa pe termen lung.

Necesitatea unui sistem eficient de avertizare a populației a fost anunțată încă din decembrie 2023, la aproape un an de la declanșarea războiului din Ucraina. Inițial, autoritățile planificau lansarea MD-ALERT la începutul anului 2026, însă termenul a fost amânat ulterior pentru 2027. Studiul de fezabilitate a fost finalizat în 2025, iar conceptul sistemului național de avertizare publică a fost aprobat printr-o hotărâre de Guvern la 18 martie 2026.

În prezent, autoritățile examinează posibilitatea de a informa populația în cazul unei situații de risc prin intermediul aplicației EVO. Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) și Agenția de Guvernare Electronică (AGE) dezvoltă, în prezent, modulul de alertă, a confirmat public directorul CNMC, Serghei Diaconu.

„La indicația Consiliului Național de Securitate, am elaborat un modul pe care intenționăm să-l implementăm, într-o primă etapă, pentru utilizatorii aplicației EVO. Odată cu implementarea modulului de alertă, sperăm să crească semnificativ numărul utilizatorilor, pentru că acesta va fi în interesul oamenilor”, a precizat, recent, Serghei Diaconu, într-o emisiune televizată.

Potrivit acestuia, modulul nu va transmite doar avertizări, ci va oferi și indicații despre comportamentul recomandat în funcție de natura pericolului. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a confirmat, la rândul său, că sunt analizate soluții alternative, care ar putea fi disponibile până la sfârșitul anului 2026.

„La solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor, Agenția de Guvernare Electronică dezvoltă modulul 'Urgențe', iar mai multe detalii vor putea fi oferite la lansarea sa. Modulul va fi accesibil cetățenilor indiferent dacă s-au autentificat sau nu cu semnătură electronică”, ne-au explicat reprezentanții AGE.

Modulul de alertare în situații de criză din EVO va fi funcțional din noiembrie

Începând cu luna noiembrie, utilizatorii aplicației guvernamentale EVO vor putea primi notificări despre riscuri și vor avea acces la recomandări practice despre cum să acționeze în situații de criză, au precizat reprezentanții Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC).

Potrivit CNMC, modulul este dezvoltat în cadrul programului „Moldova Pregătită”, care urmărește să ajute populația în primele 72 de ore ale unei crize. Atât CNMC, cât și AGE lucrează în prezent la definitivarea modulului.

„EVO și MD-Alert sunt instrumente distincte, cu funcții complementare. MD-Alert este conceput pentru transmiterea avertizărilor direct către telefoanele mobile compatibile aflate într-o zonă de risc, fără instalarea unei aplicații și fără conexiune la internet, prin infrastructura rețelelor mobile. Modulul EVO va oferi utilizatorilor aplicației un canal suplimentar de notificare și acces la informații oficiale și recomandări practice”, explică CNMC.

O componentă importantă a noului modul va fi un ghid de comportament în situații de criză. Acesta va conține recomandări despre măsurile care trebuie luate înaintea, în timpul și după producerea unor evenimente precum întreruperea serviciilor esențiale, atacurile cibernetice, riscurile de securitate, dezastrele naturale sau amenințările la adresa sănătății publice.

Conținutul ghidului este elaborat cu participarea a aproximativ 15 entități, în funcție de domeniul lor de competență. Pentru prima etapă, informațiile vor fi disponibile în limbile română și rusă.

Notificările nu vor fi transmise automat pentru fiecare incident. Autoritățile vor ține cont de gravitatea situației, de impactul potențial și de necesitatea ca oamenii să întreprindă anumite măsuri pentru a se proteja.

CNMC atrage însă atenția că primirea notificărilor prin EVO va depinde de accesul la internet, precum și de setările aplicației și ale telefonului. Din acest motiv, modulul nu va înlocui celelalte canale de comunicare publică.

„Comunicarea prin televiziune, radio, presă și autoritățile publice va rămâne necesară, inclusiv pentru persoanele care nu utilizează aplicația sau nu au acces la servicii digitale”, subliniază instituția.

Dezvoltarea modulului EVO este separată de proiectul MD-Alert. Potrivit CNMC, până în prezent, lucrările au fost realizate cu personalul și infrastructura existente ale celor două instituții, fără alocări financiare suplimentare dedicate acestui proiect. Unele caracteristici tehnice și condiții de utilizare sunt încă în curs de definitivare și testare. La lansarea din noiembrie, autoritățile promit să prezinte funcționalitățile disponibile, limitele acestora și instrucțiunile practice de utilizare, pentru ca cetățenii să beneficieze de informații complete și verificate.

Expert: Modulul EVO nu trebuie să întârzie lansarea MD-ALERT

Republica Moldova are nevoie urgentă de un sistem prin care populația să fie avertizată rapid în cazul unor pericole, cum ar fi survolul ilegal al dronelor, afirmă expertul în securitate Andrei Curăraru.

„Vedem numărul excesiv de drone care ajung pe teritoriul Republicii Moldova. Pericolul este real”, a declarat expertul.

În opinia sa, modulul din EVO ar putea reprezenta o soluție intermediară, ce poate fi implementată mai repede decât sistemul național. Totuși, acesta avertizează că securitatea cibernetică trebuie să fie o prioritate, pentru a preveni atacurile și transmiterea unor mesaje false care ar putea provoca panică.

„Modulul din EVO ar putea să fie o soluție temporară, una care este implementată mai ușor decât un sistem generalizat MD-alert, după modelul celui de România. Aceste sisteme trebuie să fie bine securizate cibernetic, să nu poată fi atacate, pentru că am mai văzut și alerte false, lansate pentru a crea panică în rândul populației. De aceea, este vorba despre o măsură intermediară, dar una care nu trebuie să țină în loc măsuri mai mari. Ni s-a promis că în 2027 va funcționa MD-ALERT”, a punctat Andrei Curăraru.

Republica Moldova poate prelua practicile deja aplicate în alte state europene, în loc să dezvolte mecanisme complet noi. În același timp, expertul consideră importantă cooperarea operatorilor de telefonie mobilă cu autoritățile responsabile.

„Trebuie să înțeleagă și operatorii de telefonie mobilă că de deschiderea din partea lor depinde și încrederea pe care o vor avea abonații. Pentru că un sistem de securitate națională este ceva care poate salva vieți și nu putem să lăsăm asta pe mâna unor interese comerciale. Este un sistem de care avem nevoie azi”, a conchis Andrei Curăraru.

Cum va funcționa MD-ALERT

Republica Moldova pregătește lansarea sistemului național de avertizare a populației MD-ALERT, care ar urma să devină funcțional în 2027. Conceptul a fost aprobat de Guvern la 18 martie 2026, însă, înainte de lansare, mai trebuie aprobat regulamentul de funcționare.

„Aprobarea conceptului reprezintă un pas important, însă sistemul nu trebuie considerat deja operațional la nivel național”, a precizat Liliana Pușcașu, ofițer de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru Teleradio-Moldova.

Implementarea sistemului este responsabilitatea IGSU, iar administrarea tehnică va fi asigurată de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Unul dintre principalele avantaje ale MD-ALERT este că mesajele vor putea fi transmise direct pe telefoanele mobile compatibile, fără ca utilizatorii să instaleze o aplicație sau să aibă acces la internet.

„Tehnologia 'Cell Broadcast' permite transmiterea mesajelor direct către telefoanele mobile compatibile, fără a necesita instalarea unei aplicații sau înregistrarea prealabilă. Această tehnologie nu necesită acces la internet pentru recepționarea mesajului”, a explicat Liliana Pușcașu.

Sistemul va putea avertiza persoanele aflate într-o anumită zonă de risc fără a utiliza numele sau numerele de telefon ale acestora. Astfel, mesajele ar putea ajunge inclusiv la turiști și la persoanele care folosesc cartele SIM străine, dacă telefoanele și rețelele mobile sunt compatibile.

Pentru ca avertizările să ajungă la cât mai mulți oameni, vor fi folosite și alte mijloace de comunicare, precum radioul, televiziunea, sirenele electronice și aplicațiile mobile.

„Persoanele care nu dețin niciun telefon mobil sau se află în afara acoperirii rețelelor mobile vor depinde de aceste canale alternative”, a menționat reprezentanta IGSU.

MD-ALERT va fi utilizat pentru avertizarea populației în cazul unor situații care pot pune în pericol viața, sănătatea sau bunurile oamenilor. Printre acestea se numără fenomenele meteorologice extreme, inundațiile, accidentele industriale, epidemiile și alte amenințări la adresa siguranței publice.

Mesajele vor conține informații despre tipul pericolului și zona afectată, iar alertele vor fi diferențiate în funcție de gravitatea situației, inclusiv în cazul unui pericol iminent pentru viață.

Sistemul va putea folosi și inteligența artificială pentru traducerea și scurtarea automată a mesajelor în mai multe limbi. Totodată, pentru unele canale de notificare, utilizatorii vor putea indica limba în care preferă să primească avertizările.

„Conceptul nu stabilește o listă definitivă a limbilor în care vor fi emise toate alertele și nici nu garantează că fiecare mesaj va fi disponibil în toate limbile. Aceste aspecte trebuie clarificate prin regulile de funcționare și configurarea sistemului”, a mai spus Liliana Pușcașu.

Utilizarea mai multor canale de comunicare ar urma să faciliteze și informarea persoanelor cu deficiențe de vedere sau de auz. Mesajele text pot fi utile persoanelor cu deficiențe de auz, iar avertizările sonore le pot ajuta pe cele cu deficiențe de vedere.

Funcționarea sistemului în cazul unei pene de curent va depinde de existența surselor de alimentare de rezervă pentru echipamentele autorităților și ale operatorilor de telefonie. De asemenea, chiar dacă internetul mobil nu funcționează, mesajele pot fi recepționate prin Cell Broadcast atât timp cât rețeaua mobilă este funcțională, iar telefonul este compatibil.

Deocamdată, conceptul nu precizează cât timp vor putea funcționa echipamentele fără energie electrică și nici toate detaliile despre sunetele alertelor care vor fi emise de telefoane.

„Sistemul este proiectat să fie rezilient, însă nivelul concret de disponibilitate în condiții extreme va trebui verificat prin testări, simulări și proceduri de continuitate operațională”, a conchis Liliana Pușcașu.


Implementarea MD-ALERT este estimată la aproximativ cinci milioane de euro, sumă care include mentenanța pentru primii cinci ani.

Proiectul este finanțat integral dintr-un împrumut acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

După această perioadă, întreținerea sistemului va fi acoperită din bugetul de stat, costurile anuale fiind estimate la circa 340 de mii de euro.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult