Echipa de fotbal a Turciei are un nou selecționer

Echipa națională de fotbal a Turciei are un nou selecționer. Este vorba de Sergen Yalçın, tehnicianul care a semnat un contract valabil pe 4 ani cu Federația de Fotbal din Turcia. Yalçın l-a înlocuit pe italianul Vincenzo Montella, care a fost demis la începutul acestei luni din cauza rezultatelor slabe din ultima perioadă. Sergen este fost jucător al echipei naționale a Turciei, iar după încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor și a pregătit echipe din țara natală, ultima fiind Beșiktaș Istanbul, cu care, ca jucător, a devenit campion în 2003.
Turcia se află în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor UEFA și a pierdut cele 4 meciuri disputate în lunile septembrie și octombrie: 0:1 cu Franța, 1:3 și 1:4 cu Italia și 0:3 cu Belgia.
Pe 12 și 15 noiembrie, „alb-roșii” vor susține ultimele două meciuri din grupa A1: cu Belgia pe teren propriu și cu Franța în deplasare.