Povara responsabilităților duce la burnout familial: Cum pot fi depășite conflictele frecvente și izolarea emoțională

Presiunile financiare, grija pentru copii și părinți, precum și împărțirea inegală a sarcinilor casnice pot transforma oboseala cotidiană într-o stare de epuizare care afectează grav relațiile de familie. Burnoutul familial se manifestă, de regulă, prin izolare emoțională, conflicte frecvente și blocaje de comunicare, stări ce se acutizează atunci când partenerii încearcă să ducă singuri întreaga povară a responsabilităților.
Unul dintre primele semnale de avertizare este persistența oboselii, care ajunge să afecteze timpul petrecut împreună, comunicarea dintre parteneri și capacitatea de a gestiona conflictele cotidiene.
Printre manifestările care ar trebui să atragă atenția se numără apatia emoțională, sarcasmul, diminuarea intimității și neînțelegerile repetate privind responsabilitățile din gospodărie.
„Momentul de oboseală cred că e absolut normal și-l avem cu toții, dar dacă oboseala devine rutină, atunci cred că apar problemele. Și atunci, apare o distanțare emoțională, apare un moment în care stăm doar cu telefonul la masa de seară, cu care și eu mă lupt uneori, că îl aduc cu mine mult prea des. Dar acestea sunt momente de feedback pe care, de obicei, le primim destul de repede de la membrii familiei”, a explicat consilierul psihologic Peter-Vlad Ianușevici, la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova1.

O categorie expusă suprasolicitării este cea a adulților care trebuie să aibă grijă atât de propriii copii, cât și de părinții lor, în timp ce încearcă să facă față cerințelor profesionale.
Această generație, numită „sandviș”, se confruntă cu presiuni multiple, mai ales atunci când timpul și resursele financiare sunt limitate, iar responsabilitățile familiale nu sunt împărțite echitabil.
„Între timp, toată lumea muncește, dar anumite sarcini casnice nu s-au schimbat și atunci rămâne foarte multă presiune pe un singur om în familie”, a declarat Peter-Vlad Ianușevici.
Potrivit specialistului, unele dintre aceste dificultăți sunt legate de modelele familiale moștenite din generațiile precedente și de așteptările privind rolurile femeilor și bărbaților. Atunci când o singură persoană ajunge să gestioneze cea mai mare parte a treburilor casnice și a îngrijirii copiilor, riscul de epuizare poate crește.
Concediile și activitățile petrecute împreună pot oferi momente de relaxare, însă nu înlătură automat cauzele epuizării. Dacă partenerii revin la aceleași probleme financiare, la lipsa timpului și la conflictele nerezolvate, tensiunile pot reapărea.
„Adică, în momentele acelea în care ne întoarcem din concediu, unde totul a fost perfect, ne-am întors în realitatea în care însă nimic nu s-a schimbat. Și atunci se iau decizii de divorț mult mai rapide decât în alte momente”, a explicat consilierul.
Pentru a preveni agravarea tensiunilor, specialistul recomandă acordarea unui răgaz înainte de reacțiile impulsive, comunicarea sinceră despre emoții și negocierea responsabilităților.
De asemenea, partenerii ar trebui să evite încercarea de a impune celuilalt soluții fără a-i înțelege nevoile.
„Cred că momentul acesta de a repara sau de a-l repara pe celălalt este probabil cel mai greșit pe care însă instinctiv toți îl facem”, a afirmat Peter-Vlad Ianușevici.
Atunci când discuțiile nu mai duc la soluții, conflictele se repetă, iar membrii familiei simt că nu mai pot gestiona singuri situația, sprijinul unui psiholog sau psihoterapeut poate oferi un spațiu de dialog și de identificare a soluțiilor potrivite.
CITIȚI ȘI:
- Sindromul epuizării profesionale: „Cedează cei care prea mult timp au trebuit să fie puternici”
- Epuizarea profesională afectează sănătatea fizică și psihică: Recomandările psihologului
- Sindromul „burnout”: Aproximativ 40 la sută din angajații sistemului medical suferă de ardere profesională
- Sindromul arderii profesionale, tot mai prezent în rândul angajaților: psihologii avertizează asupra consecințelor grave