Economic

Republica Moldova riscă să piardă 15 milioane de euro dacă linia Vulcănești-Chișinău nu este pusă în funcțiune până în decembrie

Republica Moldova riscă să nu obțină 15 milioane de euro din Planul de Creștere al Uniunii Europene dacă linia electrică Vulcănești–Chișinău nu va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul anului. Energizarea infrastructurii este una dintre condițiile asumate de autorități pentru accesarea finanțării europene, iar perioada suplimentară acordată pentru îndeplinirea acesteia expiră în decembrie 2026.

Pentru ca reforma să fie considerată îndeplinită, nu este suficientă finalizarea construcției liniei electrice. Aceasta trebuie să fie și energizată, astfel încât să poată transporta efectiv energia electrică. Proiectul se află în etapa finală, iar Ministerul Energiei a dat asigurări că lucrările necesare vor fi încheiate în termen, a explicat secretarul general adjunct al Guvernului, Lilia Dabija, în cadrul emisiunii „Eu și Uniunea Europeană”, difuzată pe 21 octombrie la Moldova 1.

„Suntem pe ultima sută de metri, colegii mei de la Ministerul Energiei ne-au asigurat că vom realiza în termen această măsură pentru că este și scandentă deja în decembrie al acestui an, deci perioada de grație expiră deja în acest an. Este o măsură purtătoare de 15 milioane de euro, este un suport pentru bugetul nostru de stat”, a precizat secretarul general adjunct al Guvernului.

Finanțarea europeană este acordată în funcție de îndeplinirea reformelor convenite cu Comisia Europeană. Pentru măsurile care nu sunt realizate la termen, sumele corespunzătoare pot fi reținute temporar, iar autoritățile beneficiază de o perioadă suplimentară de 12 luni pentru a recupera restanțele. Dacă nici în acest interval condițiile nu sunt îndeplinite, există riscul reducerii definitive a finanțării.

Linia electrică Vulcănești-Chișinău, cunoscută și drept „Linia Independenței Energetice”, are o lungime de 157 de kilometri și va permite transportul energiei electrice din România către Chișinău, fără tranzitarea nodului energetic de la MGRES, din regiunea transnistreană. Construcția liniei a fost finalizată în noiembrie 2025, însă punerea în funcțiune a întregului sistem a necesitat și modernizarea stațiilor electrice de la cele două capete.

Potrivit informațiilor prezentate anterior de autorități, Stația Electrică Vulcănești este pregătită, iar la Stația Chișinău a fost instalat transformatorul reparat în Spania. Proiectul se află în etapa testelor și verificărilor necesare pentru energizarea completă.

Cele 15 milioane de euro reprezintă finanțarea europeană condiționată de îndeplinirea acestei măsuri din agenda de reforme, nu costul construcției liniei electrice. Proiectul energetic este finanțat separat, prin intermediul Băncii Mondiale.

Planul de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, în valoare totală de 1.9 miliarde de euro, prevede acordarea treptată a sprijinului financiar în funcție de reformele realizate. Până în prezent, Republica Moldova a beneficiat de 661 de milioane de euro, inclusiv cea mai recentă tranșă, de 157 de milioane de euro, acordată după îndeplinirea a 18 dintre cele 20 de măsuri prevăzute pentru primul semestru al anului 2026.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult