Soții Dodon, în fața instanței
Cea de-a doua ședință de judecată în dosarul certificatului fals, în care sunt vizați Igor și Galina Dodon, urmează să aibă loc astăzi. Potrivit procurorilor soții Dodon și medicul de familie sunt acuzați de întocmirea, deținerea și folosirea unui document fals.

Este vorba despre un certificat medical, prezentat în instanță, în baza căruia, Dodon solicita permisiunea judecătorilor de a pleca peste hotare, pentru ca fiul său, să ia un tratament post-COVID, Igor Dodon, având interdicția de a părăsi țara.
Același document fals a fost prezentat la Procuratura Anticorupție și de soția sa, Galina, asupra căreia, la fel, este aplicată o măsură preventivă.
Amintim că prima ședință de judecată a fost amânată din motiv că avocatul Galinei Dodon nu s-a prezentat în sală de judecată.