Justiție

Omor într-un parc din Bălți, după o ceartă despre războiul din Ucraina: Suspecții riscă detenție pe viață

Doi bărbați de 43 și 53 de ani riscă închisoare pe viață după ce au bătut până la moarte un bărbat într-un parc din Bălți, în urma unei certuri despre războiul din Ucraina. Tragedia a fost urmată și de un jaf, unul dintre suspecți sustrăgând bunurile victimei.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc pe 27 iulie 2026, pe timp de zi, într-un parc din municipiul Bălți. Cei doi inculpați l-ar fi bătut extrem de violent pe bărbat, în urma unor discuții aprinse despre războiul din Ucraina.

Aceștia i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri la nivelul capului și al feței, cauzându-i suferințe fizice cumplite, care au dus la deces.

Conform raportului de expertiză judiciară, asupra bărbatului au fost aplicate cel puțin 47 de lovituri: cel puțin 26 în regiunea capului, iar alte cel puțin 21 au provocat leziuni grave la nivelul corpului, membrelor și al cutiei toracice.

De asemenea, unul dintre învinuiți este acuzat că, după ce victima a căzut la pământ, i-ar fi sustras în mod deschis telefonul mobil, după care ambii au părăsit locul infracțiunii.

Cei doi bărbați riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult