Social

Mașinile abandonate vor fi evacuate după șase luni. Noile reguli de mobilitate, votate în prima lectură

Mașinile abandonate vor putea fi evacuate după șase luni, parcarea cu plată va fi reglementară, iar noile cartiere vor trebui să asigure acces la transportul public. Prevederile se regăsesc în proiectul Legii privind mobilitatea urbană durabilă, aprobat în primă lectură de către Parlament, cu votul a 70 de deputați. Documentul obligă municipiile Chișinău și Bălți să elaboreze planuri de mobilitate urbană până în 2030.

Proiectul a fost prezentat în plen de secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Nicolai Mîndra, care a explicat că numărul mașinilor a crescut mult mai repede decât capacitatea primăriilor de a-l gestiona.

„În mai puțin de șase ani, parcul auto în Republica Moldova a crescut cu 34% și acum atinge cifra de 1.44 milioane de vehicule. În fața acestei presiuni, autoritățile locale nu au astăzi instrumentele necesare. Nu există un cadru de planificare a mobilității urbane, un mecanism de sancționare a neachitării parcării sau proceduri legale de ridicare a vehiculelor abandonate. Acest proiect acoperă exact aceste lacune, în beneficiul administrațiilor locale și al cetățenilor”, a declarat Mîndra.

Un plan mobilitate urbană este documentul care ghidează dezvoltarea echilibrată a transportului și a spațiului public într-un oraș. Secretarul de stat a explicat că legea stabilește și o ordine de prioritate la proiectarea infrastructurii.

„Primul este pietonul, apoi biciclistul, transportul public și, abia apoi, autoturismul. Planul de mobilitate urbană va fi obligatoriu doar pentru orașele aflate în centrul nodurilor urbane. Vorbim despre municipiul Chișinău și municipiul Bălți, care concentrează parcul auto național și problemele de congestie. Pentru toate celelalte orașe, planul rămâne o opțiune”, a spus Nicolai Mîndra.

Secretarul de stat a explicat importanța planurilor de mobilitate la accesarea fondurilor europene pentru dezvoltare.

„Un oraș fără plan de mobilitate urbană durabilă nu poate accesa finanțare pentru proiecte precum linii de troleibuz sau rețele de piste pentru biciclete. Planul de mobilitate urbană constituie biletul de acces la aceste resurse”, a precizat el.

Evacuarea mașinilor abandonate

Potrivit proiectului, un vehiculul va fi considerat abandonat dacă staționează mai mult de șase luni pe același loc. Mîndra a spus că, în municipiul Chișinău, ar fi vorba de aproximativ 2.000-2.500 de mașini de acest fel.

„Ce este aceasta pentru cetățeni? Este un loc de mizerie. Ce este pentru primărie? Un loc de pierdere. Pentru că cel care nu s-a parcat în locul dat, care folosește transportul, urmează să-și găsească un loc de parcare în altă parte. Dacă nu rezolvăm această problemă, există riscul să promovăm parcări neregulamentare”, a explicat secretarul de stat.

La expirarea celor șase luni, agentul constatator va întocmi un proces-verbal de inspectare vizuală a vehiculului și, prin căutări în bazele de date, va fi identificat proprietarul, care va fi notificat despre evacuare.

„Dacă este posibil, prin poștă și, în paralel, anunțul că vehiculul cu numărul respectiv aparține unei anumite persoane este plasat pe site-ul oficial al primăriei. Urmează în 15 zile să fie evacuat. Dacă proprietarul în 15 zile vine și ridică vehiculul, nu se aplică amendă. Când au trecut cele 15 zile, primăria ridică vehiculul și îl duce la o parcare securizată”, a punctat Mîndra.

După alte 15 zile în parcarea securizată, primăria are la dispoziție 60 de zile pentru a sesiza instanța de judecată. Automobilul va putea fi scos la vânzare numai printr-o decizie judecătorească de constatare a abandonului.

„Atunci când primăria îl vinde, suma obținută o ține trei ani, pentru că proprietarul poate să se adreseze primăriei și să solicite diferența de cost (dintre valoarea încasată prin vânzare și taxele datorate). Ne-am gândit la un mecanism care să fie benefic pentru societate, ca aceste mașini să fie excluse din trafic, dar și pentru cel care a investit în acel vehicul”, a adăugat secretarul de stat.

Roțile mașinilor parcate neregulamentar, blocate

Pentru mașinile parcate neregulamentar sau dacă taxele de parcare nu sunt plătite, mecanismul prevede blocarea roților de către agentul constatator. Dacă proprietarul nu cere deblocarea în 72 de ore, vehiculul va fi evacuat într-un loc sigur, de unde va putea fi ridicat după plata taxelor și amenzilor care vor fi specificate în Codul contravențional.

Interesul public versus dreptul de proprietate

După prezentarea proiectului în plen, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vasile Grădinaru, a întrebat cum se va stabili că o mașină este abandonată, având în vedere că mulți cetățeni pleacă în străinătate pentru perioade lungi.

„Cum reușim, pe de o parte, să asigurăm interesul public, iar pe de altă parte să nu expropriem practic un cetățean de un bun mobil care a fost lăsat pe o anumită perioadă într-un loc, în condițiile în care nu are loc de parcare în curte sau în alt loc autorizat?”, a întrebat deputatul.

Nicolai Mîndra a recunoscut că nu toate mașinile abandonate pot fi legate de un proprietar: unele nu mai au plăcuțe de înmatriculare, altele nici număr de verificare, iar în anumite cazuri a rămas doar caroseria. Dacă proprietarul poate fi identificat, el este anunțat, iar în caz contrar procedura merge mai departe, cu garanția controlului judecătoresc.

Deputata PAS Galina Dragan a susținut proiectul, dar a atras atenția că extinderea și modernizarea transportului public poate duce la creșterea prețurilor locuințelor și chiriilor în zonele vizate.

„Odată ce un cartier se modernizează, chiriile și prețurile locuințelor cresc atât de mult încât mulți localnici nu își mai permit să rămână acolo”, a declarat deputata, care a propus introducerea unor cote de locuințe accesibile în proiectele imobiliare și rezervarea din timp a terenurilor publice pentru școli, parcuri și locuințe sociale.

Secretarul de stat al MIDR a explicat că proiectul urmărește planificarea strategică a mobilității, iar creșterea atractivității terenurilor odată cu dezvoltarea infrastructurii este firească.

„Un drum sau o stradă amenajată corect nu este un lux, este o obligativitate la nivel de planificare, la nivel de execuție”, a declarat oficialul.

Deputata fracțiunii „Alternativa”, Angela Cutasevici, a spus că documentul este important, dar mai are nevoie de clarificări, iar fracțiunea va depune amendamente.

„Am văzut, în avizul Primăriei Chișinău, că s-a cerut examinarea centurilor de ocolire la nivel național, deoarece traseele depășesc adesea competența unei singure primării, iar recomandarea a fost respinsă”, a menționat parlamentara.

Cine plătește și ce urmează

Măsurile din planurile de mobilitate vor putea fi finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și din programe ale Uniunii Europene. Elaborarea planurilor nu va crea cheltuieli suplimentare pentru primării, deoarece ele le vor înlocui pe cele prevăzute deja de legislație, iar costurile pentru parcările cu plată și evacuarea vehiculelor ar putea fi acoperite din veniturile acestor servicii. Chișinăul și Bălțiul ar urma să elaboreze planurile până în 2030.

Amintim că proiectul a fost avizat anterior în Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe. Parcarea pe terenurile publice ar urma să fie considerată serviciu public de gospodărie comunală, asigurat de primării prin întreprinderi municipale sau prin delegarea gestiunii către operatori. Regulile și tarifele ar fi aprobate de consiliile locale, iar veniturile ar merge cu prioritate la dezvoltarea infrastructurii și la subvenționarea transportului public.

Stațiile de transport public ar trebui amplasate la cel mult 300 de metri de instituțiile de învățământ, spitale, centre de îngrijire a vârstnicilor și instituții comunitare, iar cel puțin 60% din populație ar urma să locuiască la mai puțin de 500 de metri de o linie de transport public, pe care vehiculele să circule la intervale de cel mult 20 de minute.

În prima jumătate a anului 2025, în Republica Moldova erau înmatriculate peste 1.35 milioane de vehicule, dintre care peste 387.000 în municipiul Chișinău, inclusiv aproximativ 287.000 de autoturisme.


Pentru lectura a doua, proiectul va fi comasat cu altul, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, elaborat de deputații Gaik Vartanean și Olga Ursu.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult