Nou atac armat în Atlanta, SUA. Agresorul a venit cu mama la spital și a deschis focul în camera de așteptare
Un atac armat a avut loc într-un spital din orașul Atlanta, Statele Unite ale Americii. Agresorul a venit cu mama sa și a deschis focul în camera de așteptare. El a ucis o femeie și a rănit alte patru persoane, iar potrivit poliției, victimele au între 25 și 71 de ani.
După atac, agresorul a fugit de la fața locului, însă nu pe mult timp, deoarece, peste câteva ore a fost arestat de oamenii legii. Medicii spun că trei dintre răniți sunt în stare foarte gravă.
„S-au produs mai multe împușcături. Patru persoane rănite au fost aduse aici. Nu au fost rănite alte persoane, care să fie duse la o altă unitate. Dintre cele patru persoane, trei sunt în stare critică. Una este încă la urgență”, a declarat medicul Robert Janson.
„Eram cu un prieten. Voiam să luăm prânzul, când totul s-a întâmplat. Am văzut niște mașini de poliție venind și oameni năvălind în clădire. Aveau niște echipamente destul de grele, puști de asalt și scuturi”.
„Este înfricoșător. Asta se întâmplă în continuare. Știu că bărbatul a avut unele probleme de sănătate mintală, așa că chiar nu știu ce să spun, în afară de faptul că este o zi foarte tristă în orașul Atlanta și, mai ales, pentru cei care au fost răniți. Nu știu câți sunt”.
Datele statistice arată că, în Statele Unite ale Americii, unul din trei adulți deține cel puțin o armă de foc, iar unul din doi adulți locuiește într-o casă în care există o armă. Respectiv, rata de deces din cauza armelor de foc este foarte mare în Statele Unite.