Barack Obama acuză administrația Trump că „se înclină în fața lui Putin” în detrimentul Ucrainei

Fostul președinte american, Barack Obama, a acuzat administrația Donald Trump că se apropie de Rusia în detrimentul Ucrainei și că se îndepărtează de aliații tradiționali ai Statelor Unite.
Discursul a fost susținut la un miting în Georgia, în cadrul campaniei democraților înaintea alegerilor americane de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, scrie Sky News.
Barack Obama a afirmat că Statele Unite „au nevoie de oameni serioși la Washington”.
„În timp ce ne îndepărtăm de aliați-cheie precum Canada, Casa Albă se înclină în fața lui Vladimir Putin din Rusia și îi trădează pe ucraineni, care luptă pentru libertatea și democrația lor”, a declarat fostul președinte american.
Obama a mai spus că Statele Unite par să tolereze constant lipsa de seriozitate și că cei aflați la conducere nu își fac temele.
Declarațiile vin în contextul în care administrația Trump continuă eforturile de mediere a unui acord între Rusia și Ucraina, dar este criticată pentru modul în care gestionează conflictul.
În această lună, Casa Albă a anunțat un acord privind livrările de motorină din Rusia și a relaxat temporar anumite sancțiuni. Criticii susțin că măsurile ar putea aduce beneficii economice Moscovei, fără să conducă la reducerea preconizată a prețurilor la combustibil pe piața americană.
Trump l-a criticat în repetate rânduri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Recent, liderul american și-a reluat atacurile verbale, atribuind creșterea prețurilor la combustibil atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești.
Majoritatea experților citați în dezbaterea privind evoluția prețurilor consideră însă că războiul declanșat de Statele Unite împotriva Iranului a avut un impact mai puternic asupra costurilor combustibililor.
CITIȚI ȘI: