Social

Piața muncii din țara noastră va fi liberalizată pentru cetățenii din toate statele membre ale UE, dar și din alte 19 țări

Piața muncii va fi deschisă pentru cetățenii altor state, iar în acest scop, va fi modificată Legea cu privire la regimul străinilor în țara noastră. Inițiativa legislativă prevede între altele eliminarea permiselor de muncă pentru cetățenii din mai multe țări, ceea ce va permite majorarea numărului de angajați în unele companii. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Potrivit lui Dumitru Alaiba, economia Republicii Moldova are nevoie de o creștere accelerată, iar pentru asta trebuie impulsionată piața muncii.

Dumitru Alaiba a declarat, într-un briefing, că piața muncii din țara noastră va fi liberalizată pentru cetățenii din toate statele membre ale Uniunii Europene, dar și din alte 19 țări. Autoritățile consideră că aceste modificări vor crește potențialul de dezvoltare economică, iar Republica Moldova va deveni mai atractivă.

„Ne dorim să oferim un acces cât mai mare companiilor noastre la creștere, la competențe, la inovație, la dezvoltare, iar asta înseamnă, în primul rând, oameni. Companiile noastre mari și mici s-ar putea dezvolta într-un ritm mult mai rapid, mult mai accelerat, dacă ar avea, pur și simplu, mai mulți oameni ca să-i angajeze, de care să beneficieze în munca lor”, a declarat Alaiba.

Mai mult, Dumitru Alaiba a anunțat că vrea să elimine birocrația, ca investitorii străini să poată iniția cât mai rapid afaceri în Republica Moldova.

*„De exemplu, atunci când un investitor vine să lanseze o afacere în Moldova, el sau ea nu trebuie să-și înceapă drumul de la solicitarea permisului de muncă de la Biroul Migrație și Azil. Iar dacă această persoană vrea să vină și cu o echipă pe care să o angajeze imediat aici ca să lanseze și să operaționalizeze afacerea cât mai rapid, el sau ea trebuie să poată să o facă simplu, ușor, rapid și fără birocrație”, a precizat deputatul.

În inițiativa legislativă Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării mai propune majorarea, de la 10 la 30 de ore pe săptămână a numărului orelor de muncă pentru cetățenii străini. Totodată, studenții din alte state vor putea să lucreze doar în baza permisului de ședere provizorie pentru studii.

De menționat că liberalizarea accesului la muncă pentru cetățenii UE este una dintre măsurile pe care Republica Moldova trebuie să le implementeze datorită obținerii statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult