Social

Coșmarul locatarilor unui bloc din sectorul Râșcani: Gândaci, miros insuportabil și un apartament transformat în rampă de gunoi

Publicat

Un bloc de locuințe din sectorul Râșcani al capitalei se confruntă de ani buni cu o invazie masivă de gândaci. Cauza principală, potrivit locatarilor, ar fi un apartament de la etajul 10, transformat practic într-o rampă de gunoi. Proprietara refuză orice dialog și nu deschide ușa, însă autoritățile locale anunță că vor interveni săptămâna viitoare pentru a evacua deșeurile din apartament.

Ajuns la etajul 10, un miros puternic și neplăcut domină holul blocului. Rafael Chintea, unul dintre vecini, locuiește în clădire de la darea în exploatare și spune că problemele cu insectele au început odată cu mutarea femeii, acum aproximativ 13 ani.

„Simțiți mirosul și cred că înțelegeți cât de complicat este să trăiești aici. Oamenii vin și nouă ne este rușine, înțelegeți? Ea a început să aducă gunoi, să facă mizerie. Și am încercat la început așa ca între vecini să vorbim pentru că nu se poate să te cerți cu vecinii. Noi am încercat, soțiile noastre au încercat. Noi am înțeles că ea locuiește singură, însă am ajuns în situația în care aceasta se comporta urât cu noi și le spunea tuturor că o furăm”, povestește Rafael Chintea.

Vecinii spun că au încercat în repetate rânduri să discute cu femeia, însă fără rezultat. Situația a devenit insuportabilă pentru familiile cu copii, care investesc în mod constant în dezinsecție, fără a obține rezultate pe termen lung, din cauza focarului continuu din clădire. Pe lângă problema gândacilor, locatarii se plâng pe comportamentul agresiv ale femeii.

„Eu tot înțeleg, dar și noi ca locatari avem drepturi. Noi avem copii acasă, noi am cumpărat apartamentul cu o sumă destul de mare și nu ne aranjează să trăim în așa disconfort zilnic. Eu nu o dată am vorbit cu dumneaei, ea nu reacționează absolut deloc și totodată, face acte de vandalism practic în fiecare săptămână. Mie mi-a aruncat de două ori apă peste mașină”, afirmă Corina Zavorotnîi.

„Lupta este groaznică cu insectele astea. Orice ce nu am încerca, nu ajută, pentru că e un flux continuu, este o sursă continuă. Devine agresivă în momentul în care ajunge discuția despre apartamentul ei, despre a deschide ușa. Au mai fost niște probleme cu gazul, cu apa. Poate să sară și la bătaie, să cheme poliția”, spune Daniela Feldman, o altă locatară.

Am încercat să discutăm și cu femeia în cauză, însă aceasta nu ne-a deschis ușa.

Deși locatarii spun că s-au adresat în repetate rânduri instituțiilor statului, pretorul sectorului Râșcani, Mihai Furculiță, susține că imobilul se află în vizorul autorităților, iar o acțiune de curățenie este iminentă. Intervenția programată inițial pentru joia trecută a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

„Trebuia joia trecută să evacuăm, dar a plouat și joi și vineri și sperăm luni să avem timp bun ca să putem evacua. Da, din nou intervenim pentru că sunt oameni care nu pot fi controlați și asta e situația”, menționează Mihai Furculiță.

Potrivit Preturii Râșcani, această adresă nu este una singulară, în sector fiind alte șase locații cu probleme similare, unde autoritățile sunt nevoite să intervină săptămânal.

CITIȚI ȘI:

Evelina Curca

Evelina Curca

Autor

Citește mai mult