Vaccinul antigripal costă până la 100 de lei, tratamentul poate ajunge la 150.000. De ce este importantă imunizarea

O doză de vaccin antigripal costă până la 100 de lei, în timp ce tratarea unui pacient internat la terapie intensivă din cauza complicațiilor gripei poate ajunge la 150.000 de lei, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). În contextul campaniei de imunizare desfășurate în Republica Moldova, specialiștii subliniază că vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a formelor severe de gripă și îndeamnă populația să se vaccineze, în special persoanele vulnerabile, care prezintă un risc crescut de complicații.
„Noi am avut cazuri când acești bolnavi trebuie să-i ținem în terapie intensivă două - trei săptămâni, costurile sunt enorme, depășesc 100-150 de mii de lei de persoană, în condițiile în care o doză de vaccin gripală este până la 100 de lei”, a declarat Nicolae Furtună, șef de direcție în cadrul ANSP, la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”.
Vaccinarea antigripală gratuită este recomandată în special persoanelor care fac parte din categoriile cu risc sporit de complicații.
Printre acestea se numără copiii și adulții cu afecțiuni cronice, persoanele în vârstă, în special cele de peste 60–70 de ani, precum și lucrătorii medicali.
Specialistul a explicat că, în cazul copiilor și adulților cu boli cronice, gripa poate agrava afecțiunile preexistente, în timp ce persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile din cauza slăbirii sistemului imunitar.
De asemenea, personalul medical se numără printre categoriile prioritare pentru vaccinare, deoarece intră frecvent în contact cu pacienții și este expus unui risc mai mare de infectare.
„Prima ar fi copiii cu maladii cronice. A doua grupă mare sunt adulți cu maladii cronice, cam aceleași maladii, doar că persoanele adulte, 60+, 70+, ei sunt cu un sistem compromis și, dacă nu îi protejezi prin vaccinare, sfârșitul poate fi fatal”, a explicat Nicolae Furtună, la Radio Moldova.
Vaccinarea antigripală este efectuată prin intermediul instituțiilor de asistență medicală primară, inclusiv al centrelor de sănătate, al oficiilor medicilor de familie și al instituțiilor medicale private implicate în campania de imunizare.
Acestea primesc vaccinurile de la ANSP și le administrează persoanelor din zonele pe care le deservesc.
Un alt aspect important îl reprezintă momentul vaccinării. Organismul are nevoie de o anumită perioadă pentru a dezvolta un răspuns imunitar după administrarea vaccinului, motiv pentru care specialiștii recomandă ca imunizarea să nu fie amânată.
Totodată, vaccinul antigripal este actualizat anual, deoarece virusurile gripale suferă modificări genetice de la un sezon la altul. Din acest motiv, vaccinul administrat într-un sezon nu oferă neapărat același nivel de protecție în sezonul următor.
„Nu este un virus stabil și nimeni nu are nicio certitudine că virusul care a circulat în sezonul curent va fi exact neschimbat în sezonul viitor. El va suferi modificări și, în legătură cu aceasta, vaccinul utilizat în sezonul curent ar putea să nu mai fie util și eficace în sezonul viitor”, a subliniat reprezentantul ANSP.
Amintim că, pentru sezonul gripal 2026–2027, Republica Moldova a achiziționat 240.000 de doze de vaccin antigripal, recepționate în două loturi, pe 8 și 22 octombrie.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, până la sfârșitul lunii octombrie fuseseră utilizate peste 77.000 de doze.
Campania de imunizare se desfășoară prin intermediul instituțiilor medicale, vaccinarea fiind destinată cu prioritate persoanelor cu boli cronice, vârstnicilor, femeilor însărcinate și personalului medical.
CITIȚI ȘI: